A fost inaugurat cel mai mare parc fotovoltaic din Europa de Sud-Est, la Rătești, în Argeș

A fost inaugurat cel mai mare parc fotovoltaic din Europa de Sud-Est care urmează să fie conectat în perioada următoare.

Parcul de la Rătești este proiectul comun al companiilor israeliene Econergy Renewable Energy și Nofar Energy și reprezintă cea mai mare investiție în energie regenerabilă fotovoltaică din România, în valoare de 102 milioane de euro.

Cu o suprafață de 170 de hectare, parcul de la Rătești are o capacitate totală instalată de 155 MW și urmează să producă anual aproximativ 220 GWh de energie electrică.

Acest parc fotovoltaic poate alimenta peste 100.000 de gospodării cu energie curată, ceea ce înseamnă eliminarea a 168.000 de tone de CO2, contribuind astfel la obiectivul României de decarbonizare, de a asigura peste 30% din necesarul de energie din surse regenerabile până în 2030. În prezent, parcul de la Rătești se află în faza de testare și va fi pus în funcţiune în perioada următoare.

Noul parc va genera și aproximativ 600 de locuri de muncă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.