Spitalul Judeţean Argeş a organizat încă 8 paturi de ATI pentru pacienţii COVID. Spitalul Leordeni ar putea fi transformat în unitate suport, pentru asimptomatici

Spitalul Judeţean Argeş a organizat încă 8 paturi de ATI pentru pacienţii COVID. Spitalul Leordeni ar putea fi transformat în unitate suport, pentru asimptomatici. Spitalul Judeţean Argeş a reuşit să organizeze încă 8 paturi de terapie intensivă pentru pacienţii COVID-19. Acestea sunt dotate cu ventilatoare, monitoare şi injectomate destinate pacienților critici. SJUP are, în prezent, are două linii de gardă de Terapie Intensivă, una destinată pentru pacienții cu coronavirus iar cealaltă pentru pacienții non-covid.

Astfel, capacitatea Spitalului Judeţean ajunge la 15 paturi, dintr-un total de peste 30, pentru pacienții infectați cu noul coronavirus. La acestea se mai adaugă încă 5 paturi, aflate în Secția de Boli Infecțioase și care au fost dotate cu oxigen, asigurând astfel pentru pacienții cu siptomatologie moderată ingrijirea medicală de care au nevoie.

Potrivit unui comunicat oficial al CJ Argeş, în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență se va propune ca Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni să devină spital suport COVID pentru pacienții asimptomatici și pentru cei cu forme ușoare, dat fiind că, începând de mâine, va intra în vigoare noua lege a carantinării ce presupune internarea pacienților asimptomatici pentru cel puţin 48 de ore.

De asemenea, pentru astfel de pacienţi Spitalul Judeţean mai are o unitate de izolare și tratament pentru pacienții asiptomatici, unde pot fi primiți peste 100 de pacienți.

Pentru asigurarea tuturor condiţiilor necesare, conducerea CJ Argeş va propune prefectului judeţului, care este președintele CJSU și reprezentantul Guvernului în terioriu, să solicite, ÎN REGIM DE URGENȚĂ, unitatea mobilă de terapie intensivă aflată la dispoziția Departamentului Situații de Urgență. În această situație, linia de gardă destinată pacienților COVID pozitiv, pacienți aflați în stare critică, poate deservi și Unitatea Mobilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.