Cresc cazurile de infectări cu noul coronavirus în Argeș. Prefectul de Argeș: Spitalele, la limită

Într-o conferință de presă, prefectul județului Argeș, Emanuel Soare a atras atenția că ne confruntăm cu o creștere a cazurilor de infectări cu noul coronavirus, care riscă să depășească capacitatea de spitalizare din județ. Prefectul Soare a făcut apel la argeșeni să respecte regulile de prevenire a răspândirii COVID. În același timp, instituțiile cu atribuții de control vor merge în continuare, în tot județul, pentru a se asigura că regulile sunt respectate.

“Trebuie să fim foarte atenți, de două săptămâni am mobilizat toate instituțiile cu atribuții pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Din păcate, aceste acțiuni s-au soldat cu o serie de amenzi. Nu a fost un obiectiv în sine să dăm amenzi. Urmărim ca cetățenii să conștientizeze pericolul și să le ridicăm gradul de atenție. Verificarea respectării măsurilor se face permanent, insistăm în continuare pe o mobilizare la maxim a întregului personal cu atribuții de control. Regulile în vigoare sunt simple, dar eficiente: trebuie să purtăm masca, să păstrăm distanța fizică și să evităm aglomerările. Dacă respectăm aceste reguli, sunt sigur că numărul de cazuri va scădea și vom putea implementa noi măsuri de relaxare. Numai împreună putem gestiona această situație. Nu putem trimite un agent pentru fiecare argeșean, să-l controleze. Dacă cetățenii înțeleg să colaboreze, avem o șansă să ne revenim și să ne pregătim pentru eventualitatea sosirii unui al doilea val. Dacă ne asigurăm sănătatea, avem și premizele unei relansări economice”, a declarat prefectul Emanuel Soare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.