Un șofer băut din Argeș s-a răsturnat cu mașina

Azi-noapte, în jurul orei 04.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DJ 508, în zona Furduiești, din comuna Rătești. Din verificări s-a stabilit că un bărbat de 37 de ani, din Teiu, care conducea un autoturism din direcția Teiu-Rătești, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat, rezultând rănirea ușoară a acestuia.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemiei mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a prezentat pentru control un permis de conducere emis de autoritățile din Marea Britanie, fără drept de a conduce pe teritoriul României.

”Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri medicale și pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpa, conducere fără drept, respectiv conducere sub influența băuturilor alcoolice”, transmite Poliția Argeș. (foto ilustrativ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.