Teodorovici vrea închisoare de până la 6 ani pentru cei care nu-și plătesc impozitele și contribuțiile

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici a depus, la Senat, un proiect de lege pentru combaterea evaziunii fiscale, prin care propune închisoare pentru cei care nu virează la stat contribuţiile şi impozitele datorate.

Iniţiativa legislativă propune modificarea şi completarea Legii nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. „Art. 6 – Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 6 ani reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata, ori, după caz, nereţinerea sau neîncasarea, în cel mult 30 zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege”, prevede modificarea adusă prin iniţiativa legislativă a senatorului PSD.

De asemenea, ”constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de Ia 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat”, conform proiectului de lege.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.