Comuna Albeştii de Argeş – „Fără dezvoltare, viitorul poate fi sumbru”

Comuna Albeştii de Argeş este condusă din anul 2016 de edilul Gabriel Popa care se află la primul mandat. Imediat după ce a intrat în activitate, proaspătul primar Gabriel Popa s-a confruntat cu probleme din care putea scăpa „Doar printr-o minune”, cum spunea domnia sa în urmă cu doi ani. Ca urmare a unor decizii neinspirate luate de fosta conducere locală, primăria avea conturile blocate din cauza unor arierate. Ministerul Finanţelor a luat o astfel de măsură pentru o datorie de 1.382.000 lei (peste 300.000 euro). Urmare a blocării conturilor şi a popririi tuturor sumelor încasate de primărie, funcţionarii de la Albeşti, vreo 30 la număr, erau la un pas să nu-şi mai primească salariile. Primarul Gabriel Popa era îngrijorat de soarta lor, dar şi de activitatea instituţiei pe care o conducea:

„Dacă vă închipuiţi că mai putem obliga pe cineva să lucreze fără salarii, vă înşelaţi. Cu siguranţă, se vor găsi funcţionari ai primăriei care vor refuza să lucreze fără să fie plătiţi şi nu îi putem condamna pentru acest lucru. Unii dintre ei nu au greşit cu nimic. Şi dacă doar trei-patru colegi nu vor veni la serviciu, intrăm în incapacitate de a funcţiona normal. Încuiem totul şi plecăm acasă!”, ne declara în urmă cu doi ani proaspătul primar.

Falimentul era iminent… Numai că prin muncă, încet, încet, problemele s-au rezolvat, iar astăzi lucrurile se află în normalitate. Deşi în acest moment la Albeştii de Argeş treburile se desfăşoară normal, primarul Gabriel Popa consideră că viitorul satului românesc poate fi sumbru. Asta atâta timp cât nu prea există banii necesari pentru dezvoltare, în special pentru infrastructură. „Cum infrastructura este baza dezvoltării, dacă nu găsim soluţii să atragem fonduri sau să primim bani pentru dezvoltare sunt şanse slabe să ne dezvoltăm normal. Vom face tot ceea ce ţine de noi, dar trebuie să primim sprijin şi din partea autorităţilor statului.

Pentru că oamenii au devenit pretenţioşi şi nu se mai mulţumesc cu puţin. Pe de o parte au dreptate, dar trebuie în acelaşi timp să înţeleagă că lucrurile nu se rezolvă peste noapte, cât ai bate din palme”, ne-a spus primarul de la Albeşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.