6 octombrie, ziua în care s-a stins Elisabeta Rizea! De la „dușman al poporului” la eroina vizitată și prețuită de Regele Mihai

Astăzi, 6 octombrie, se împlinesc 23 de ani de la trecerea în eternitate a Elisabetei Rizea (28 iunie 1912 – 6 octombrie 2003), una dintre cele mai puternice figuri ale rezistenței împotriva regimului totalitar din România. Născută în Domnești, Argeș, ea a rămas în istorie ca simbolul „bătrânei de oțel” din Nucșoara, localitatea unde a sprijinit activ grupul de partizani condus de Toma Arnăuțoiu.

O viață de jertfă și refuzul trădării

Împreună cu soțul ei, Gheorghe Rizea, Elisabeta a asigurat timp de peste patru ani alimente, bani și haine luptătorilor din munți. Etichetată de autoritățile comuniste drept „dușman al poporului”, iar gospodăria sa numită „casă de bandiți”, eroina a fost arestată prima dată în 1950 și condamnată la 6 ani de închisoare.

Nici torturile crude din subsolurile Securității și nici eliberarea din 1956 sub strictă supraveghere nu au oprit-o. A reluat imediat legătura cu partizanii, transmițând mesaje vitale. În 1958, după prinderea fraților Arnăuțoiu, a fost condamnată la 25 de ani de muncă silnică și confiscarea averii, fiind eliberată abia în 1964, prin decretul de grațiere generală. Deși a rămas cu sechele fizice severe în urma bătăilor primite pentru a nu-și trăda apropiații, demnitatea ei nu a putut fi înfrântă.

După Revoluția din 1989, sacrificiul Elisabetei Rizea a fost recunoscut la cel mai înalt nivel. Fostul suveran, Regele Mihai, a sprijinit-o financiar pentru o intervenție chirurgicală la picioare, iar în anul 2001 a vizitat-o personal la Nucșoara.

Sosit la volanul propriului automobil în fruntea unei coloane oficiale, Regele a fost întâmpinat de Elisabeta Rizea și alte două bătrâne îmbrăcate în costume populare românești. Întâlnirea emoționantă de o oră și jumătate s-a încheiat sub acordurile imnului „Trăiască Regele!”, intonat cu mândrie de femeile care păstraseră vie speranța libertății în cele mai întunecate decenii ale țării.

Moștenirea morală a Elisabetei Rizea rămâne, până astăzi, o pagină fundamentală de curaj și loialitate din istoria modernă a României.