Deputat Nicolae Georgescu: „10 mai este o amintire cu o deosebită semnificaţie istorică”

Deputatul PSD Argeş, Nicolae Georgescu, a vorbit, marţi, 9 mai, de la tribuna Camerei Deputaţilor despre importanţa zilei de 10 mai – Ziua Regalităţii.

„10 mai. O zi care trece aproape neobservată pentru mulți dintre noi. Și totuși, ziua de 10 mai este una căreia ar trebui să-i acordăm atenția cuvenită. Pentru că o astfel de zi face ca patriotismul să fie mult mai treaz. De ce spun asta? Fiindcă data de 10 mai poartă cu ea însemnele unor evenimente fără de care fața României nu ar mai arăta acum la fel.

10 mai are o semnificație triplă, care vine de la cele trei mari evenimente din istoria poporului român. Nu vreau să țin acum o oră de istorie, ci îmi doresc să fac un mic rezumat al realității României din acei ani, realitate care cred că trebuie să fie cunoscută de noi toți, cei care pretindem că suntem câtuși de puțin patrioți.

Ce s-a întâmplat pe 10 mai? În primul rând, 10 mai 1866 marchează intrarea pentru prima dată a lui Carol I în capitala țării, locul unde și-a depus și jurământul în fața Parlamentului. A fost cea mai lungă domnie a Țării Românești. O domnie care a marcat o etapă de mari progrese în plan demografic, economic, social, administrativ și cultural. Prin efortul său, peste alţi 11 ani, la aceeași dată, Statul Român își obtine independența.

La 10 mai 1877 Carol I semnează decretul de independenţă al statutului român. De ce ziua de 10 mai se numeşte ziua regalităţii? Pentru că tot pe 10 mai, în 1881, România devenea regat, Carol I era încoronat rege al României. Evenimentul era atunci sărbătorit cu mult fast de toți românii, printr-o ceremonie devenită simbolică pentru București: „Bătaia cu flori de la șosea”. În plus, din 1867 și până în 1947, ziua națională a României era pe 10 mai, până când regimul comunist a venit la putere.

Ce se întâmplă în prezent? Mi se pare că această zi nu stârnește foarte mult interes. Da, a fost proclamată sărbătoare națională prin Legea nr. 103 din 14 mai 2015, care hotărăște ca ea să fie celebrată prin organizarea de manifestări cultural – artistice. Dar simt că a rămas doar o simplă lege, un lucru pur oficial, scris pe un act normativ ce nu stârnește deloc emoție.

Și mi-aș dori ca acest lucru să se schimbe. Pentru că 10 mai este o amintire cu o deosebită semnificaţie istorică. O amintire pe care trebuie să o păstrăm, chiar dacă trăim vremuri în care încercăm tot mai mult să ne modernizăm.

Da, este corect că ne modernizăm. Dar în tot acest proces de modernizare, nu avem voie să ne ignorăm istoria, valorile, tradiția. Toate acestea fac parte din noi, iar fără ele nu am mai fi oamenii din prezent.

Așadar, vă invit să ne amintim! Să ne amintim și să fim mândri de toți cei care au pus o cărămidă la formarea unei Românii libere și democratice.
Mă simt extrem de mândru că am ocazia să vorbesc de la tribuna Camerei Deputaţilor, tribuna de la care în urmă cu 140 de ani Mihail Kogălniceanu proclama independenţa României.
Vă mulţumesc pentru atenţie!”, a declarat deputatul PSD Argeş, Nicolae Georgescu, de la tribuna Camerei Deputaţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.