Deputat Nicolae Georgescu: „Tinerii au nevoie nu doar de mentori de la care să învețe, ci și de modele de carieră și de sfaturi practice”

Ziua Naţională a Tineretului este sărbătorită în fiecare an, pe 2 mai. Cu această ocazie, deputatul PSD de Argeş Nicolae Georgescu a ţinut să transmită un mesaj adesat tinerilor români.

„Începând cu anul 2004, ziua de 2 mai a fost stabilită ca fiind Ziua Națională a Tineretului. Cu ce asociez eu cuvântul “tineret”? Cu energie, forță, dinamism, dar și cu puterea de a schimba lumea. Astăzi este ziua în care vă propun să ne gândim mai mult la tinerii noștri. Pentru că ei reprezintă viitorul României. Un viitor de care trebuie să avem grijă, dacă vrem să fie unul strălucit.

Tinerii noștri cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani reprezintă 18,8% din populația rezidentă a Romaniei, conform datelor de la cel mai recent recensamânt. Ne referim astfel la o mare parte din populația țării. O populație care, așa cum o arată realitatea, este dezamăgită de principalele instituții politice din țară, dar și de politicieni. Iar asta se vede, atât în ceea ce privește participarea la vot, cât și în interesul scăzut acordat politicii.

Totuși, tinerii speră ca vor avea o viață mult mai bună. Iar noi suntem cei care trebuie să le concretizăm aceste speranțe, să le creionăm un viitor frumos copiilor noștri. Cred că în acest demers totul începe de la educație. Tinerii au nevoie nu doar de mentori de la care să învețe, ci și de modele de carieră și de sfaturi practice. Au nevoie să fie motivați, încurajați și recunoscuți pentru munca lor.

Avem potențial. Iar asta se vede prin numărul mare de olimpici pe care România îi dă în fiecare an, în tot mai multe domenii. De la matematică, română,chimie și până la sport. Nu de puține ori, tinerii noștri reușesc să se remarce pe plan internațional, în fața altora care au avut poate condiții mai bune decât cele pe care statul român le oferă.

Vreau să vă atrag atenția asupra unor statistici. Aproximativ 40% dintre tineri își doresc să plece în altă țară, pentru a studia sau pentru a munci. Aș vrea ca împreună cu dvs să schimbăm această realitate, să valorificăm imensul potențial uman şi intelectual de care România dispune.

E adevărat că Ministerul Educației se străduiește să schimbe încetul cu încetul fața învățământului românesc, prin proiectele sale: masa caldă din școli, acordarea de bani olimpicilor, manualele digitale sau crearea unor programe școlare adaptate la nevoile elevilor. Dar cred că este nevoie de mai mult decât atât. Este nevoie de îndrumare și de exemple pozitive, de reforme care să dea tinerilor motive puternice pentru a-și pune în practică talentul în România, nu peste hotare.

Cred cu tărie că generația acestor ani nu este o generație pierdută ci, dimpotrivă, este o generație capabilă să dea naștere multor valori și să schimbe fața României. Și sper ca noi, prin efortul colectiv, să o putem sprijini. Astăzi vreau să vă spun că sunt mândru de tinerii noștri! Și îmi doresc să-i putem ajuta să ne dea motive să fim mândri de ei în fiecare zi! Vă mulţumesc pentru atenţie!”, a declarat deputatul PSD Argeş, Nicolae Georgescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.