Marius Postelnicescu, obligat să returneze 425 de milioane Direcţiei Apelor

Dacă în urmă cu doar câteva luni, fostul director general Marius Postelnicescu se pregătea să dea de băut la toţi prietenii, pentru că instanţa îi dăduse posibilitatea de a fi reprimit în rândul salariaţilor de la Direcţia Apelor Argeş – Vedea şi, poate, cu ceva noroc, să îşi reia chiar funcţia de conducere, acum liberalul nu prea mai are motive de bucurie. Direcţia Apelor a atacat cu recurs hotărârea instanţei şi pe lângă faptul că Postelnicescu nu va fi reprimit, acesta a fost obligat să mai plătescă şi aproape o jumătate de miliard de lei vechi, bani obţinuţi drept salariu pe perioada cât a fost suspendat.

Hotărârea nu este însă definitivă, aceasta urmând să fie atacată, cu siguranţă, de Marius Postelnicescu căruia nu-i vine prea uşor să dea înapoi suma de 425.140.000 de lei vechi. „De fapt, în cazul nostru, lucrurile stau în felul următor: au fost mai multe procese, iar domnul Postelnicescu a încasat banii ăştia pe drepturi salariale, deşi domnia sa nu mai venea la serviciu. Noi am făcut recurs, iar decizia de atribuire a acestor drepturi băneşti a fost anulată, iar acum el trebuie să dea banii înapoi”, ne-a explicat Dumitru Ciobanu, director general al Direcţiei Apelor Argeş – Vedea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.