Prins băut la volan… de două ori! În aceeași noapte!

Un bărbat din Pitești a fost prins băut zdravăn la volan în cartierul Trivale, de două ori la interval de numai câteva ore. După prima întâlnire cu Poliția, a fost dus la spital pentru probele biologice, i-a fost deschis dosar penal și i s-a ridicat dreptul de a conduce.

La numai 3 ore distanță, pe aceeași stradă, polițiștii l-au văzut din nou la volan, la fel de băut, dar acum și fără permis! Numai că acum a refuzat și testarea cu etilotestul, si recoltarea de probe de sânge. Iar de data aceasta a ajuns direct în arest preventiv. Iar judecătorii au dispus apoi control judiciar și monitorizarea cu ajutorul unei brățări electronice.

„În noaptea de 8 spre 9 noiembrie a.c., în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au depistat un bărbat, de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Libertății, din municipiul Pitești, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, fiind dispusă și măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce.

În aceeași noapte, în jurul orei 03:00, bărbatul a fost depistat din nou de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe același bulevard din municipiul Pitești, deși avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

De această dată, la solicitarea polițiștilor, bărbatul a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma administrării probatoriului, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.

Ulterior, cel în cauză a fost prezentat de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești instanței de judecată, iar Judecătoria Pitești a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, cu obligația purtării unui dispozitiv electronic de supraveghere.

Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite” a transmis Poliția Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.