Constantin Brâncuși: La Paris am dus-o greu la început. Uneori mă țineam de ziduri ca să nu cad. De foame, de boală

Foto: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe

În contextul aniversării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși (1876-1957) și a declarării anului 2026 ca Anul Brâncuși, menit să omagieze personalitatea sculptorului și contribuția sa la arta universală, vă prezentăm un document inedit, identificat recent în Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe – scrisoarea olografă a lui Constantin Brâncuși, adresată șefului Legației României la Paris, Grigore I. Ghica, prin care îi solicita să intervină pe lângă maestrul Antonin Mercié, profesor al Școlii de Arte Frumoase din Paris spre a fi primit ca elev al său.

Deși a sosit la Paris în iunie 1904, Constantin Brâncuși și-a câștigat cu mari dificultăți traiul zilnic, mărturisind că „la Paris am dus-o greu la început. Uneori mă țineam de ziduri ca să nu cad. De foame, de boală. Îmi atârnasem deasupra patului pancarte pe care îmi scriam sfaturile ce mi le dam singur în clipele de îndoială”, fiind ajutat de către doctorul Dimitrie Gerota.

În aprilie 1905, Brâncuși a solicitat Ministerului Instrucțiunii Publice și Cultelor o bursă de studii, care i-a fost acordată pentru anul universitar 1905-1906, în valoare de 600 lei, ceea ce i-a permis să înceapă cursurile Școlii de Arte Frumoase din Paris. La 1 aprilie 1906, bursa i-a fost prelungită pentru încă un an, după ce s-a anunțat că opera sa Portrait de M.G., inițialele însemnând Monsieur le Gérant, conducătorul uneia din filialele restaurantului Chartier, a fost acceptată și urma să fie expusă la cel de-al XVI-lea Salon al Societății Naționale de Arte Frumoase din Paris (15 aprilie – 30 iunie 1906), al cărui juriu, la secția sculptură, era prezidat de marele sculptor francez, Auguste Rodin.

Stabilind strânse legături cu personalitățile de origine română din mediile artistic (pictorii J.A. Steriadi, Eustațiu Stoenescu, Nicolae Dărăscu, Emil Damian, sculptorul Constantin Gănescu, numismatul și colecționarul de artă Victor N. Popp), literar (George Bengescu, Maria Bengescu, Otilia Cosmuță) și științific (dr. C. Levaditti, Nicolae Vaschide) care activau la Paris, Constantin Brâncuși a beneficiat de sprijinul acestora.

Deși a refuzat să fie ajutat printr-o listă de subscripție, inițiată de pictorul J. A. Steriadi, a acceptat totuși organizarea unei loterii de către Asociația Studenților Români la Paris, premiul fiind bustul în ghips Orgoliul (1905), ulterior turnat în bronz, care a fost câștigat de către Victor N. Popp. Lucrarea a fost expusă la ediția de toamnă a celui de-al XVI-lea Salon al Societății Naționale de Arte Frumoase din Paris, alături de operele Copilul (bust, ghips, 1906) și Portretul d-lui G. Lupescu (ghips,1906). În 1907, Brâncuși a expus patru lucrări la Paris și a debutat la București, unde a expus la Fiul câmpului, ghips și Cap de copil, ghips.

La 23 iunie 1905, Constantin Brâncuși a fost acceptat ca elev de către profesorul Mercié, dar potrivit propriei relatări nu a reușit să finalizeze studiul deoarece „împlinisem vârsta maximă reglementară de 30 de ani și m-au dat afară. Mi-au făcut cel mai mare serviciu. Pentru că tot din viață am învățat mai mult. Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea adevărată, în singura realitate valabilă”.

Recomandat de către Maria Bengescu și Otilia Cosmuță lui Auguste Rodin, acesta i-a oferit lui Brâncuși postul de „metteur au point” în atelierul său de la Meudon, având rolul de a supraveghea și finisa replicile făcute de ceilalți artiști după operele celebre ale maestrului lor, comandate de către public. Patru decenii mai târziu, Brâncuși își omagia maestrul și explica motivele despărțirii sale, declarând că „datorită lui, sculptura redevine umană în dimensiunile ei și în semnificația conținutului ei. Influența lui Rodin a fost imensă. Pe când el trăia și expuneam la Naționala de arte frumoase, al cărui președinte era, prieteni și protectori au încercat, fără a mă consulta, să facă să fiu primit în atelierul său. Rodin a acceptat să mă ia ca elev. Dar eu am refuzat, deoarece nimic nu crește la umbra copacilor mari”.

Astfel, „discipolul și-a contrazis maestrul, devenind el însuși și înnoind din profunzimi arta sculpturii” conchide criticul de artă Petre Comarnescu în monografia „Brâncuși. Mit și metamorfoză în sculptura contemporană”, lucrare rămasă neterminată, publicată în 1972, la Editura Meridiane, ediție îngrijită de Nina Stănculescu-Zamfirescu.

Sursa: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.