Liceul cu Program Sportiv „Viitorul” Pitești și-a premiat cei mai buni sportivi ai anului 2025

Liceul cu Program Sportiv „Viitorul” Pitești, unul dintre cele mai performante licee de profil din ţară, și-a premiat, în cadrul oficial, cei mai buni sportivi ai anului 2025, în semn de recunoaștere a performanțelor sportive și a excelenței educaționale!

Evenimentul a avut loc pe 16 decembrie 2025, în sediul nou, recent reabilitat și adus la condiții de top!

„Piteștiul are motive reale de mândrie! Liceul cu Program Sportiv „Viitorul” Pitești dovedește încă o dată că este un reper al sportului școlar românesc. Cele 144 de medalii obținute în anul 2025 – aur, argint și bronz – dovedesc faptul că, în toate ramurile sportive practicate la LPS, tinerii sportivi au reprezentat cu onoare Piteștiul la competiții naționale, europene și mondiale. Se confirmă din nou valoarea unei școli care formează nu numai campioni, ci și caractere! Primăria Municipiului Pitești a susținut dezvoltarea acestui liceu prin investiții majore în infrastructură; nu mai puțin de 7 proiecte au transformat LPS într-una dintre cele mai moderne școli de pregătire și educație. Îi felicit pe toți cei care au contribuit la aceste rezultate în 2025 – elevi, profesori, antrenori și părinți!” – a transmis primarul Piteștiului, Cristian Gentea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.