Dans şi voie bună la Sărbătoarea Căluşului. Rusaliile la Hârseşti

 Săptămâna trecută, a avut loc cea de-a doua ediţie a Sărbătorii Căluşului – Rusaliile la Hârseşti.

Ziua comunei Hârseşti este sărbătorită, începând din acest an, chiar în Duminica Rusaliilor, iar sărbătoarea organizată de primarul Ion Moloiu, aflat la primul mandat, a fost una pe măsura aşteptărilor. Sute de localnici, dar şi oameni din comunele învecinate, au fost prezenţi la marele eveniment al comunei, în acest an împlinindu-se şi 389 de ani de atestare documentară a localităţii.

Printre invitaţi s-au numărat senatorul Constantin Tămagă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean – Florin Tecău, vicepreşedintele PSD Argeş – Ion Mânzână, deputatul Teo Nicolescu, consilierul judeţean Dan Moise, dar şi fostul parlamentar Sorin Pandele. De organizarea evenimentului, alături de primarul Ionel Moloiu, s-a ocupat Loredana Costache, directoarea Căminului Cultural din localitate, care a adus pe scenă cele două ansambluri de căluşari ai comunei. Ansamblul de copii, format din elevi ai şcolii din localitate, cu vârste cuprinse între 10-15 ani, şi ansamblul de căluşari ai comunei, alcătuit din vechii căluşari, cel mai tânăr având 40 de ani, iar cel mai în vârstă – 74 de ani. Evenimentul a continuat cu premierea celor opt cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie, primarul Ion Moloiu acordându-le premii de fidelitate, dar şi o fotografie cu cei doi soţi. Sărbătoarea a fost una pe cinste, iar muzica bună s-a auzit pe scena din Hârseşti până noaptea târziu. Au urcat pe scenă artişti consacraţi, ca Ioana Modan, solistă a Ansamblului Artistic „Doina” al Armatei din Bucureşti, interpreta de muzică populară Emilia Ghinescu, Valentin Grigorescu, dar şi alţi solişti ai „Doinei Argeşului”. Pentru prima dată în comuna Hârseşti, sărbătoarea s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii, spre încântarea celor prezenţi. Primar Ion Moloiu: „Am început evenimentul cu premierea cetăţenilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie, după care formaţiile de căluşari ai comunei ne-au încântat cu dansul tradiţional românesc. A urmat un frumos program artistic de muzică populară, iar sărbătoarea s-a încheiat cu un foc de artificii, pentru prima dată în comună. Mă bucur că a ieşit o zi frumoasă pentru toţi cetăţenii şi vreau să le mulţumesc că au venit în număr atât de mare la această sărbătoare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.