Vedetele de la Argeş. Dana Nălbaru şi Dragoș Bucur, Bodo și Teodor Baconschi au ales să trăiască la țară

Fermecați iremediabil de frumusețea, liniștea și energia specială a plaiurilor argeșene, o mulțime de vedete au dat Bucureștiul și viața luxoasă pe un trai simplu dar fericit, în conexiune cu pământul și natura.

În loc de scenele de muzică sau de reuniunile politice de înalt nivel, aceștia preferă acum să crească găini, să își culeagă fructele din livezile proprii și să își încarce bateriile admirând peisajele idilice ce îi înconjoară.

Trendul mutării în Argeș l-a dat Bodo, solistul trupei Proconsul care, în urmă cu mai mulți ani, și-a luat soția și cei doi copii și s-a mutat pe dealurile la Dobrești, într-o casă veche, simplă, renovată doar pentru un confort minim. Băieții învață la școala din sat și fac sport iar Loredana, soția solistului, se implică în cauze sociale și a înființat Atelierul de Joacă, unde toți copii comunei participă la activități care mai de care mai atractive și mai educative.

După exemplul lui Bodo, un alt cuplu de vedete a ajuns în zonă, la Moșteni-Greci, în comuna Boțești. Dana Nălbaru, fosta solistă a celebrei trupe Hi-Q, și soțul său, actorul Dragoș Bucur, prezentatorul emisiunii TV „Visuri la cheie”, trăiesc acum o viață simplă, alături de cei trei copii.

Dragoș se ocupă de trebuiri gospodărești pe care le prezintă în propriul vlog pe YouTube, intitulat „Rurality Show”, în care împărtășește experiențele și observațiile sale legate de tranziția către rural. „M-am hotărât să mă fac țăran-influențăran” și-a anunțat el fanii!

Dana Nălbaru se implică și ea în acest nou capitol al vieții lor, capturând momente autentice în imagini și filme, pe care le împărtășește pe platformele de socializare. Printre acestea, și primul său magiun făcut din prune primite de la vecini, la schimb cu mere din grădina proprie! O mulțime de poze urcate pe Instagram îi arată în grădină, văruind pomii, sau adunând ouăle găinilor din curte.

Şi Teodor Baconschi, fost ministrul de Externe şi fost ambasador al României în mai multe capitale, printre care Sfântul Scaun, Paris, Lisabona, Andorra sau Monaco, a ales Argeşul pentru retragere şi liniştea necesară creaţiei. A preferat însă muntele. El şi-a cumpărat un teren şi apoi şi-a ridicat o casă de vacanță în comuna Brăduleţ, unde își petrece sărbătorile și mare parte din vacanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.