Va fi construit cel mai important pod din comuna Ungheni

La sfârșitul lunii iulie vor fi finalizate lucrările pe DJ 679 D de la Ungheni – Colțu – Satu Nou. În același timp se lucrează și la podul de pe acest drum, la intrarea în satul Colțu, foarte important pentru această zonă. Podul, în lungime de 12 metri, finanțat din bugetul Consiliului Județean, are termen de finalizare luna noiembrie a acestui an.

’’ Această realizare ține și de voința primarului comunei Ungheni, Iulian Miu, care vrea să facă din această comună una de tip european. În discuțiile pe care le-am avut cu domnul primar înainte de începerea acestui proiect mi-a dat de înțeles că acest pod trebuie să aibă o rezistență foarte mare pentru că pe aici trec utilaje agricole de mare capacitate și de multe ori erau nevoiți oamenii să treacă prin albia râului. De data aceasta asigurăm condiții și pentru dezvoltarea agriculturii, și pentru confortul cetățenilor, pentru că numai așa gândim noi că putem fi aproape de oameni’’- a declarat președintele CJ Argeș, Ion Mînzînă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.