Firma care trebuia să curețe drumul de la Suseni, unde s-a răsturnat Ambulanța, amendată de poliție!

„În urma verificărilor efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, referitor la împrejurările producerii accidentului de circulație din dimineața zilei de astăzi, 16 ianuarie a.c., a fost luată măsura sancționării contravenționale a societății comerciale ce avea sarcina asigurării stării de viabilitate a părții carosabile pe Drumul județean 659, în condițiile în care partea carosabilă era acoperită cu polei la momentul producerii evenimentului rutier ce face obiectul cercetărilor.

Sancțiunea a fost aplicată conform O.U.G. 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, făcând parte din clasa a V-a de sancțiuni privind fapte săvârșite de către persoane juridice, fiind stabilită la suma de 16.500 de lei” anunță IJP Argeș.

Azi dimineață, din cauza poleiului de pe drum, o ambulanță care venea cu pacienți către Pitești, a derapat și a lovit un cap de pod, după care s-a răsturnat pe marginea drumului, avariind un alt autoturism parcat  și un gard.

În urma evenimentului rutier au suferit leziuni conducătorul auto, precum și ceilalți doi ocupanți, respectiv un bărbat de 60 de ani, din Suseni, și o femeie de 69 de ani, din Rociu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.