TRADIŢIE Pentru că Argeşul avea una dintre cele mai mari producţii de fructe, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial s-a înfiinţat în comuna Dobreşti o fabrică de prelucrare, ce asigura marmelada pentru armată.

De-a lungul timpului, Argeşul a fost una dintre zonele care au reuşit să asigure, cu bogăţia şi oamenii săi, mare parte din nevoile ţării. Bazându-se pe faptul că zona reprezenta unul dintre cele mai importante bazine pomicole ale ţării, cu recolte de fructe îmbelşugate, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, conducerea de atunci a României a decis să construiască la Dobreşti de Muscel o fabrică de conserve de fructe, menite să asigure hrana armatei. Documentele referitoare la ridicarea fabricii de marmeladă şi dulceţuri de la Dobreşti sunt păstrate la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Argeş.

440.000, un prim avans pentru începerea lucrărilor la construcţia fabricii

În mai 1941, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, prin Direcţiunea Viticulturii şi Horticulturii, trimitea deja primii bani pentru a începe construcţia fabricii. Felul în care erau ridicate, în acea vreme, obiective de maximă importanţă şi organizarea muncii, ar putea fi şi astăzi  un model de eficienţă demn de urmat. Aşa se face că, în ciuda greutăţilor şi a lipsurilor de tot felul, doar un an mai târziu, în 1942, fabrica deja producea şi asigura marmelada, care devenise un aliment de bază, atât pentru militarii de pe front, cât şi pentru populaţie.

Ministerul Agriculturii şi Domeniilor / Direcţiunea Viticulturii şi Horticulturii / 5 iunie 1941 –  Domnului ing. agr. Constantin Marinică, conducătorul Staţiunei pentru industrializarea produselor horticole Dobreşti Muscel: „Prin ordinul nostru No. 8110 din 24 mai 1941, s’a făcut cunoscut Camerei Agricole pentru expedierea sumei de lei 440.000, un prim avans pentru începerea lucrărilor la construcţia fabricei. Această sumă s’a expediat la Camera Agricolă respectivă, întrucât D-v nu aveţi posibilitatea de a păstra suma la şantier. Treptat cu cheltuielile veţi ridica, sub luare de chitanţă provizorie, sumele necesare. Toate materialele necesare construcţiei se vor angaja şi procura de D-v. Vă veţi conforma în totul planului şi devizului întocmit de Direcţiune. Pentru materialele de construcţie veţi solicita oferte din localitate, stabilind pe cât posibil preţurile cele mai convenabile. Ofertele primite şi acceptate de D-v se vor păstra la actele justificative, ele urmând a fi verificate de organele noastre de control. Pentru lucrările de manoperă, ofertele vor fi întocmite după modelul ce aţi primit parţial (tâmplărie, dulgherie, zidărie etc.) de către meşterii respectivi, sau în întregime de către meşterii antreprenori, căutând alternativa cea mai avantajoasă. Aceste oferte vor fi aprobate de o comisiune formată din: Directorul Camerei Agricole, Şeful Ocolului Agricol şi D-v.

Vă atragem atenţiunea că sunteţi direct răspunzător de felul cum se va executa această lucrare. Pentru orice lămuriri veţi solicita concursul Dlui Director al Camerei Agricole şi numai în cazuri urgente vă veţi adresa Ministerului, chiar şi telefonic. După terminarea primului avans, veţi cere din timp sumele necesare. Întocmirea actelor se va face conform instrucţiunilor ce vi s’au înaintat cu ordinul No. 8258/941 la Camera Agricolă”.

Reţetele erau dictate de la minister

Potrivit ordinelor Ministerului Agriculturii, 80% din producţia de la Dobreşti era destinată strict armatei, care trebuia să asigure hrana soldaţilor, în baza unei convenţii semnate la nivelul ministerelor de resort. Restul de 20% putea să fie vândută direct către trupele locale, şcolile primare, cantinelor şi uzinelor muncitoreşti. Funcţionarilor şi populaţiei civile nu li se puteau da mai mult de 30 de kilograme de marmeladă de familie şi era interzis cu desăvârşire să se vândă negustorilor spre revânzare!

Prelucrarea fructelor din zonă, prune, caise, cireşe sau zmeură, nu era însă lăsată la voia întâmplării, ci totul era foarte bine chibzuit, pentru a nu se pierde absolut nimic. Ministerul trimitea instrucţiuni detaliate pentru păstrarea şi folosirea zahărului, a cărui lipsă era principala problemă, dar şi reţetele pentru conservarea fructelor sub formă de pulpă la butoaie, pentru ca fabrica să lucreze şi după terminarea culesului fructelor proaspete. Tot ministerul gestiona şi alte necesităţi, inclusiv aprovizionarea fabricii cu butoaie, borcane şi chiar etichetele. Potrivit documentelor de arhivă, totul era folosit la maximum, fără risipă, chiar şi sâmburii fiind prelucraţi şi folosiţi în diverse feluri.

Subsecretariatul de stat al aprovizionării / Ministerul Agriculturii şi Domeniilor: „În vederea industrializării fructelor din vara aceasta, cu onoare vă facem cunoscut că Subsecretariatul de Stat al Aprovizionării a rezervat pe seama întreprinderii dumneavoastră cantitatea de 300.000 kg zahăr. Pentru ca zahărul să fie întrebuinţat în raport cu nevoile reale ale populaţiei, pentru ca Ministerul să cunoască producţia ţării în marmeladă, compoturi şi dulceţuri (singurele produse admise a se fabrica din zahărul rezervat dvs.), sunteţi obligaţi ca, înainte de primirea cotei de zahăr ce vi s’a afectat, să semnaţi alăturatul angajament prin care vă obligaţi: 1) a folosi zahărul ce primiţi numai pentru marmeladă, compoturi şi dulceţuri; scopul urmărit de minister fiind de a se valorifica fructele din recolta 1942. 2) a folosi zahărul pentru marmeladă astfel: pentru 1 kg de zahăr veţi fabrica 2 kg de marmeladă. Dacă pe lângă marmeladă veţi mai fabrica şi dulceţuri şi compoturi, veţi utiliza 50% pentru marmeladă, 25% pentru compoturi şi 25% pentru dulceţuri. La fabricarea compoturilor veţi întrebuinţa 1 kg de zahăr pentru 3 kg de compot. La fabricarea dulceţurilor veţi folosi 1 kg de zahăr la 1 kg 250 de grame de dulceaţă. 3) Pe măsura fabricaţiunii, la 1 şi 15 ale fiecărei lunii veţi comunica Subsecretariatului de Stat al Aprovizionării cantitatea de produse (arătate mai sus) fabricate pentru ca, la finele campaniei, să putem cunoaşte precis toate realizările în materie de industrializarea fructelor…”.

Prefectul supraveghea activitatea fabricii

Printr-o adresă din 9 septembrie 1942, semnată de directorul Marinică, prefectul era pus la curent cu problemele cu care se confruntă fabrica: „Domnule Prefect, la adresa dvs. no. 280/942, am onoare a vă aduce la cunoştinţă cele de mai jos. Capacitarea anuală de producţie a fabricii Dobreşti este de 50 vagoane marmeladă. Anul acesta însă, din lipsă de zahăr, (mi s’au dat doar 40.000 kg zahăr) se vor putea fabrica doar 80.000 kg marmeladă. Greutăţi întâmpinate – Acum formez personalul. În aprovizionare cu materiale nu se pot procura la preţurile oficiale, iar lipsa mijloacelor de transport se resimte mult, fabrica neavând nici maşină autocamion. Cantitatea de zahăr limitată la 4 vagoane, fapt ce atrage şi limitarea producţiei de marmeladă, socotindu-se 50% zahăr. Conducătorul fabricii, inginer C. Marinică”.

Comments

comments