De teamă că este supravegheat, Băsescu nu mai foloseşte cardul: Scot bani din bancă pentru că nu vreau să se ştie unde am mâncat şi ce am plătit cu cardul

Prezent la postul de televiziune Naşul TV, fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că a ajuns să scoată bani din bancă şi să nu mai plătească cu cardul, de teamă să nu fie supravegheat.

 

Traian Băsescu: „Cert e un lucru: în momentul de faţă, singurii care au echipamentele necesare să facă ascultare la volume mari sunt SRI-ul. Ştim ce grozăvii poate genera un stat în care instituţiile de forţă vor să ştie ce e în casa fiecăruia, nu suntem la acel stadiu, dar avem obligaţia ca prin legislaţie, prin respectarea Constituţiei, să le garantăm românilor că nu sunt urmăriţi ca nişte şoricei. Eu am ajuns la stadiul în care scot bani din bancă cu cardul pentru că nu vreau să se ştie unde am mâncat şi ce am plătit cu cardul, am această revoltă că sunt supravegheat. Dacă vouă vă place să rămână în documentele statului ce aţi făcut, faceţi o cerere, dar eu vreau să am sentimentul că nu sunt ca o gâză într-un pahar”, a spus Traian Băsescu la Naşul TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.