Cristi, bă Cristi! PNL vrea alegeri în două tururi pentru că PSD-ul a transformat şefii de post în agenţi electorali

Alegerea primarilor încaieră partidele politice.

Guvernul va organiza alegerile locale din vară pe baza legislației existente, a transmis Dacian Cioloș, luni, în discursul din plenul Parlamentului, arătând că cei care își doresc că modifice legea electorală să îşi asume acest lucru și să nu mai culpabilizeze Executivul.

Liderii PNL au fost cei care au cerut ca premierul să fie prezent luni în Parlament pentru a-i prezenta pericolele pe care le-ar presupune alegerile într-un singur tur de scrutin. Nu l-au convins şi totul s-a transformat într-o ceartă politică între partide.

Cel mai vocal liberal la refuzul lui Dacian Cioloş de a organiza alegerea primarilor în două tururi a fost Ludovic Orban, care a spus că Guvernul nu poate organiza alegeri corecte atât timp cât menţine în funcţiile publice oamenii numiţi de PSD.

„Trebuie să organizaţi alegeri corecte, dumneavoastră şi membrii cabinetului dumneavoastră nu sunteţi membri PSD, dar aveţi sub dumneavoastră secretari de stat, secretari generali, directori generali de ministere, prefecţi, şefi de deconcentrate care sunt membri ai PSD şi au fost puşi în funcţie în perioada guvernării PSD. Nu puteţi asigura alegeri corecte cât timp îi veţi menţine în funcţii pe ei. De la poştaş până la şef de post, de la director de şcoală, până la agenţi sanitari veterinari fac campanie PSD. Şefii de post s-au transformat în agenţi electorali, directorii de şcoli, asemenea. Cum vreţi să organizaţi alegeri corecte atâta timp cât oamni care ocupă funcţii publice sunt puşi de PSD şi fac pe faţă campania pentru PSD şi nimeni nu le dă peste degete?”, a declarat Orban, de la tribuna Parlamentului.

Depuatul PSD Marian Neacşu şi-a început şi el discursul cu înţepături la adresa liberalului Ludovic Orban.

„Tonul face muzica, unii aici se pricep mai bine la muzică decât la discursuri. Eu chiar cred că nu tonul face muzica şi nu modalitatea asta de a te adresa primului-ministru, pentru că tu l-ai invitat la tine în casă, ca să-i spui ce te doare”, a spus deputatul PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.