Simona Bucura a demascat un impostor care s-a dat drept şeful Corpului de Control al Guvernului. Individul a cerut numărul de telefon al Emei Pendiuc

Guvernul României a publicat azi pe site-ul său o notă de informare privind folosirea fără drept a calității oficiale de șef al Corpului de control al primului – ministru. Este vorba despre concluziile unei investigaţii începute ca urmare a unei sesizări făcute de Simona Bucura Oprescu, deputat de Argeş, încă din noiembrie 2014.

Aceasta a fost sunată de un individ care s-a recomandat „Lazăr, şeful Corpului de Control al primului ministru” şi care i-a cerut numărul de telefon al Emei Pendiuc. Numai că adevăratul şef al Corpului de Control a declarat că nu a făcut nici un astfel de apel, deci cineva s-a folosit abuziv de numele său.  Ghinionul respectivului a fost că Simona Bucura a avut fler, s-a prins imediat că ceva e în neregulă şi a reclamat bizara întâmplare.

„Sincer, a trecut destulă vreme de atunci, nu îmi mai amintesc exact toate detaliile. Cred că eram în campanie, înaintea unor alegeri… Dar reţin că, la momentul când am primit acel apel, care avea şi alte solicitări, mi s-a părut că ceva nu se leagă. Numai că a vrut numărul doamnei Gabriela Pendiuc, nu al Emei Pendiuc. Poate că e vreo greşeală… În fine, întâmplarea a făcut că îl cunoşteam pe adevăratul domn Lazăr şi mi-am dat seama că, cel mai probabil, cel de la telefon nu a fost el! Tocmai pentru că aveam posibilitatea, am sunat să verific dacă intuiţia mea a fost corectă sau nu, dacă m-a sunat, întradevăr, cine spunea că m-a sunat. Mi s-a mai întâmplat să trec prin astfel de chestii, nu era prima dată, şi mereu am avut dreptate! Am avut şi de data asta! Am făcut apoi o sesizare oficială. Nici nu ştiam că s-a lămurit problema” ne-a povestit  Simona Bucura Oprescu.

Ca urmare a concluziei investigaţiilor Corpului de Control, Guvernul a decis să sesizeze şi Parchetul pentru a găsi impostorul.

Iată cum sună anunţul postat în aeastă dimineaţă pe site-ul Guvernului.  Citeşte mai mult pe:

http://gov.ro/fisiere/comunicate_fisiere/16-02-04-04-10-41Nota__de_informare_uzurpare_calitate_de_sef_al_CCPM.pdf

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.