Curtea Constituţională a declarat legea antifumat CONSTITUŢIONALĂ

Curtea Constituţională a luat azi în discuţie contestaţia referitoare la Legea care interzice fumatul în spaţiile publice, depusă de 33 de parlamentari. În final, Curtea a declarat, în unanimitate, că legea este constituţională!

Legea prevede că singurele locuri unde se vor mai putea amenaja spaţii pentru fumat în interiorul clădirilor vor fi penitenciarele şi aeroporturile, în rest fumatul în spaţii închise fiind absolut interzis.

Iniţiatoarea contestaţiei a fost senatoarea Cristiana Anghel, care şi-a convins mai mulţi colegi să semenze pentru reanalizarea legii la  Curtea Constituţională. „E un articol de lege care poate fi interpretat că nu poți fuma nici în casa ta. În cazul în care stai la bloc și vecinul de sus, sau de jos, sau vecinul care trece pe scara constată că e deranjat de fumul din casa ta poate să dea telefon la mediu, la garda și să te amendeze” şi-a motivat senatoarea Cristiana Anghel demersul.
Iniţiatorii au prezentat Curţii Constituţionale şi argumente juridice. „Sunt grav încălcate, în opinia mea cinci drepturi fundamentale, dreptul la egalitate, universalitate raportat la drepturile persoanei de a dispune de propria persoană, dreptul la libertate economică, asociere și proprietate privată” a spus Daniel Fenechiu, unul dintre semnatari.

Legea prevede sancţiuni între 100 şi 500 de lei pentru persoanele fizice. În cazul firmelor amenzile ajung şi la 15 mii de lei, iar barurile şi cluburile riscă să fie închise dacă nu interzic fumatul. Dacă judecătorii Curţii resping contestaţia, proiectul merge la promulgare şi va intra în vigoare la 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial. 

Potrivit legii, se interzice fumatul în spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului a fost adoptat pe 15 decembrie 2015 de plenul Camerei Deputaților, for decizional în acest caz. Acum preşedintele Klaus Iohannis este obligat să promulge legea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.