Cătălin Bulf, preşedinte Mişcarea Populară Argeş: România, penultimul loc din UE la integritate publică

Cătălin Bulf, preşedintele Mişcării Populare Argeş, a prezentat în conferinţa de presă un raport înfăţişat de Preşedinţia Olandeză a Uniunii Europene.

Potrivit raportului, România ocupă penultimul loc  – al 27-lea, fiind depășită doar de Bulgaria în Indexul Integrității Publice (IPI).

„Chiar dacă și-a îmbunătățit scorul și poziția în ultimul an, România este departe de media țărilor UE, obținând un scor de 2,60, care reprezintă mai puțin de jumătate din scorul mediu al UE (5,71) și de peste trei ori mai mic decât cel al țărilor aflate pe primele locuri: Finlanda (8,88), Olanda (8,66) și Danemarca (8,49). Pentru realizarea Indexului Integrității Publice s-au folosit șase indicatori măsurabili (obiectivi), acest lucru diferențiind IPI de alte instrumente, cum ar fi Indexul de Percepție a Corupției (realizat de Transparency International), care are la bază măsurarea percepției (subiective) asupra corupției. Cei șase indicatori sunt: simplitatea administrativă (cât timp este nevoie pentru a înregistra o firmă şi a plăti impozite), deschiderea spre comerţ (timpul şi documentele necesare pentru import şi export), capacitatea de audit, capacitatea sistemului juridic, servicii electronice oferite de guvern şi servicii electronice folosite de populaţie.

Domeniul simplității administrative ne trimite către coada clasamentului, cu un scor de 2,70, comparativ cu 6,33 media europeană. Astfel, deşi numărul de proceduri pentru a porni o afacere este sub media europeană (5 faţă de 5,4), iar numărul de zile necesar este, în medie, mai mic (8,5 faţă de 13,2), ceea ce trage România mult în jos este sistemul fiscal. Românii plătesc de trei ori mai multe taxe pentru a deschide o afacere decât media europeană (39 faţă de 13), cele mai multe din UE, şi pierd în medie 200 de ore pe an pentru a le achita, echivalentul a 25 de zile de muncă”, a declarat preşedintele Mişcării Populare Argeş, Cătălin Bulf.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.