Scandalul sexual care îl vizează pe deputatul Aurel Bălășoiu se complică! Dosar penal pentru viol

Scandalul sexual în care este implicat deputatul ex-PSD de Argeș Aurel Bălășoiu se complică. Potrivit informațiilor și imaginilor apărute public în ultimele zile, Bălășoiu făcea parte dintr-un grup în care se practicau relații homosexuale, din care fac parte politicieni, fețe bisericești de rang înalt și alte persoane, multe dintre ele publice, suspiciunea fiind că unii dintre membri ar fi minori sau victime ale unor rețele de prostituție și trafic de persoane.

Conform unui comunicat emis de Parchetul General marți seară, legat de acest subiect a mai fost deschis un a doilea dosar penal, de data aceasta acuzația, care îl vizează direct pe deputatul Bălășoiu,  fiind de viol! În ambele cauze se fac cercetări in rem, a precizat Parchetul!

„Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat din oficiu la data de 4.10.2022 cu privire la săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor prev. de art. 220 Cod penal, ca urmare a informațiilor apărute în mass-media referitoare la săvârșirea acestei fapte de către o persoană având calitatea de deputat în Parlamentul României.

Totodată, pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică a fost deschis un al doilea dosar având ca obiect săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 218 din Codul penal, ca urmare a depunerii unei plângeri penale împotriva aceleiași persoane.

Potrivit unor surse judiciare, victima parlamentarului ar fi fost audiată la Parchet timp de 11 ore, în care a explicat cu lux de amănunte ce s-a întâmplat.

Menționăm că în ambele dosare urmărirea penală se desfășoară in rem. Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare. Precizăm că activitățile desfășurate în dosar nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.