Primăria Pitești, acord cu CFR pentru rezolvarea unor lucrări de infrastructură: străzi și parcări extinse

„Repetat, ne-am exprimat dorința de a transfera la domeniul public al Municipiului Pitești, mai multe suprafețe de teren aparținând Căilor Ferate Române.

Avem proiecte pentru lucrări așteptate de piteșteni.

În echipă cu secretarul primăriei, cu viceprimarul și specialistul în cadastru din aparatul de specialitate, ne-am întâlnit ieri cu reprezentanți ai Regionalei CFR Craiova, ai stației Pitești, ai Telecomunicațiilor CFR local și împreună am găsit soluții pentru:
– Drum de acces către biserica ce se va construi vis-a-vis de CNCD;
– Alipirea unei suprafețe care să ne permită asfaltarea străzii Emanoil Bârzotescu (zona Prundu Mic);
– Realizarea variantei de deplasare rutieră, paralelă cu Bulevardul Nicolae Bălcescu, de la Universitatea Constantin Brâncoveanu la strada Constantin Dobrogeanu Gherea!
– 3 benzi de acces spre centrul municipiului, de la Gara Sud până la intersecția cu Maior Șonțu, și parcare generoasă pe terenul solicitat de la CFR!

Demarăm procedura pentru aprobare în Comisia Tehnică și Economică a CFR Craiova și discuțiile cu Ministerul Transporturilor pentru elaborarea Hotărârii de Guvern!” a anunțat primarul Piteștiului, Cristian Gentea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.