Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a fost ales deputat

Cristian Gentea, primarul Piteștiului, a fost ales deputat în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. Adunarea Eparhială este, potrivit Statutului de Organizare şi Funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române, un „organism deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale Eparhiei”, format din „reprezentanţii aleşi ai clerului şi ai credincioşilor, în proporţie de o treime clerici şi două treimi mireni, cu o viaţă morală şi religioasă demnă de un creştin, care au candidat cu binecuvântarea Ierarhului locului”.

”Sunt onorat de alegerea și învestirea ca Deputat al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului pentru mandatul 2022-2026! Pentru mine, personal, este un mandat de responsabilitate!
Sunt conștient că, în vremuri grele, încercate de globalizare, în care facem eforturi de echilibrare a nevoilor și intereselor universale cu valorile identitare, Biserica și administrația locală, susținute de instituțiile statului, pot găsi împreună cele mai bune soluții pentru un viitor stabil.

Îmi doresc, pentru piteștenii pe care îi reprezint, să avem un mandat plin de realizări, urez succes colegilor deputați, putere și multă sănătate pentru a ne prezida Părintelui Calinic Argeșeanul, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului”, a declarat primarul Cristian Gentea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.