Tânăr din Argeș, prins de polițiști în trafic, deși figura în carantină la domiciliu

În ultimele 24 de ore, în Argeș, peste 350 de polițiști și polițiști locali, împreună cu reprezentanți ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, au acţionat pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19, în zone aglomerate, la agenții economici, dar şi în mijloacele de transport în comun.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat, conform Legii 55/2020, un număr de 144 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.500 de lei, după cum urmează:
– 130 de sancțiuni, în valoare de 6.000 de lei, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măștii;
– 13 sancțiuni, în valoare de 500 de lei, ca urmare a nerespectării interdicțiilor de deplasare.
– o sancţiune, în valoare de 1.000 de lei, ca urmare a nerespectării măsurii carantinei/izolării.
Tânăr fugit din carantina la domiciliu 
Pe 10 noiembrie, polițiștii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Pitești au depistat ca pasager într-o mașină, pe strada Negru Vodă din Pitești, un bărbat de 24 de ani, din Valea Danului, care figura în carantină la adresa de domiciliu. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar situaţia  a fost comunicată D.S.P. Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.