8 argeșeni amendați pentru nerespectarea izolării sau carantinei. Alți 215 au fost sancționați pentru că nu au purtat mască de protecție. În ultimele 24 de ore, aproape 200 de efective de poliție au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, restaurante, terase dar şi în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19.

937 de persoane au fost legitimate în cadrul activităţilor din ultimele 24 de ore. Totodată, au fost verificate 165 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, precum și 145 de autovehicule, din care peste 100 au fost mijloace de transport în comun. Au fost organizate 28 de acțiuni punctuale (din care 27 de acțiuni independente ale polițiștilor), fiind vizate, în special, zonele aglomerate, centrele comerciale, restaurantele și localurile publice, precum și mijloacele de transport în comun.

În cursul zilei de ieri, 15 octombrie, poliţiştii au aplicat 223 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 39.000 de lei.

Dintre aceste sancţiuni, un număr de 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.500 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de izolare sau carantină la domiciliu, iar restul de 215, în valoare de 25.500 de lei, au fost aplicate persoanelor care nu au respectat măsurile de protecție individuală.

În cadrul acțiunilor punctuale, la care au luat parte 150 de polițiști, au fost legitimate 817 persoane și au fost verificate 276 de autovehicule, dintre care 102 mijloace de transport în comun. În urma acțiunilor, doi conducători ai unor mijloace de transport în comun, dar și 9 pasageri, au fost sancționați de polițiști pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

”Vă rugăm să conștientizați importanţa acestor măsuri în contextul situației epidemiologice de la nivel naţional, şi mai ales efortul comun pentru limitarea riscului de răspândire a infectiei cu Coronavirus.

Recomandările, impuse prin norme legale, au caracter temporar şi trebuie interpretate în sensul abordării unei conduite preventive, de către fiecare cetățean, pentru limitarea riscului de a ne infecta, care va fi urmat de riscul de a transmite şi apropiaţilor această afecţiune.

Activităţile vor continua, în sistem integrat, în perioada următoare, pentru conștientizarea tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare fizică, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2”, transmite Biroul de Presă al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Argeș.

Comments

comments