AVERI DE TOP FORBES Vali Vişoiu de la „Conarg”, Benone Lazăr de la „Lăzăr Company” şi Virgil Dumitru de la „Comesad” sunt primii trei argeşeni în „Top Forbes 500 Miliardari ai României”. Topul este completat, ca şi în anii trecuţi, de Gheorghe Badea, familiile Pănescu şi Zamfir, Gheorghe Axinte şi cuplul Cristina Diculescu – Corin Boian. Împreună, miliardarii Argeşului au adunat nu mai puţin de 149 de milioane de euro. Faţă de anul trecut, din „Top 500 Miliardari” au ieşit fostul senator Mircea Andrei şi Adrian Prodănel.

 

Vişoiu, cel mai bogat argeşean, averea sa fiind estimată la 38 de milioane de euro

Faţă de anul trecut, când era clasat pe locul 154 la nivel naţional, cu o avere estimată la 28 de milioane de euro, Vali Vişoiu a ajuns anul acesta pe locul 105, fiind creditat cu circa 38 de milioane de euro. Secretul său, aşa cum le-a mărturisit realizatorilor topului Forbes, este diversificarea afacerilor. Vişoiu şi-a adăugat în portofoliu, pe lângă construcţii (grupul Conarg) şi turism (Hotel Ramada), investiţiile în energia verde: microhidrocentralele din Făgăraş şi două parcuri fotovoltaice, în care a investit peste 13 milioane de euro. „Am reuşit, prin diversificare, să limitez scăderea de ansamblu a afacerilor şi să creez premisele unei creşteri viitoare dinamice şi sănătoase. Pot spune că este unul dintre efectele majore ale crizei – activarea unei gândiri adaptative”, a declarat Vişoiu.

Benone Lazăr, locul 2 în Argeş, cu 24 de milioane de euro

După ce anul trecut a fost primul dintre argeşenii din Forbes, deşi a ajuns în primii 5 transportatori ai României, Benone Lazăr trebuie să se mulţumească acum doar cu locul doi în judeţ şi 169 pe ţară. Averea sa este estimată la circa 24 de milioane, cu peste 5 milioane mai mică decât în 2012. El şi-a păstrat însă domeniile de activitate ale „Lazăr Grup” şi firmele componente: Hoedlmayer Lazăr, BAT Bascov, Agromec Topoloveni, MecanPetrol Găeşti.

Virgil Dumitru are 22 de milioane de euro, cu 5 mai puţin decât anul trecut

Virgil Dumitru şi familia sa se situează pe locul 179 în Topul Forbes, averea lor fiind estimată la aproximativ 22 de milioane de euro. Banii sunt făcuţi din aceleaşi două firme, „Comesad” şi „Comesad Drumuri”, nefiind pusă însă la socoteală şi participarea de 50% din Ramada, care aparţine, de fapt, fiicei sale, Denisa Gociu. Faţă de 2012, când erau pe locul 171 între bogaţii României, fraţii Dumitru sunt mai săraci cu circa 5 milioane. De euro!

Badea, în urcare în top, averea sa fiind estimată la 20 de milioane

Topul se continuă cu Gheorghe Badea, pe locul 191, în urcare faţă de 225, pe cât a fost poziţionat în 2012. Averea sa este însă cam aceeaşi, circa 20 de milioane de euro. Grupul Industrial Componente, hotelurile „Star” – Bascov, „Posada” – Curtea de Argeş şi „Posada” – Vidraru sunt principalele active, dar şi investiţiile în piaţa de capital sau de leasing continuă să îi aducă sume importante. Forbes mai remarcă şi faptul că, începând cu iunie 2013, Gheorghe Badea este noul şef al Camerei de Comerţ şi Industrie Piteşti.   

Familiile Pănescu şi Zamfir, câte 16 milioane de fiecare

Constantin Pănescu, precum şi asociaţii săi, soţii Pavel şi Adriana Zamfir, sunt şi ei prezenţi printre cei 500 de miliardari ai ţării. Ei deţin împreună Hotelul „Alcadibo” şi firmele „Selca” şi „Metabet”. Fiecare familie în parte are, conform Forbes, o avere de 16 milioane de euro, sumă ce îi poziţionează pe locul 224 la nivelul ţării. Ei au făcut un salt important faţă de 2012, ca poziţionare, de pe 295, diferenţa de avere fiind de 1-2 milioane de euro. În plus!    

Gigi Axinte, la fel de bogat ca şi primarul Constanţei, Radu Mazăre

Surprinzător, poate, pe următorul loc între argeşenii ce au valori şi averi de ordinul milioanelor de euro se regăseşte „falimentarul” Gheorghe Axinte. Cu 8 milioane, la cât i-au apreciat averea specialiştii economici de la Forbes, el este pe locul 392 la nivel naţional. Ca o curiozitate, pe acelaşi loc, cu exact aceeaşi sumă, e şi nonconformistul primar al Constanţei, Radu Mazăre. La Axinte se specifică faptul că firma sa, „Argecom”, e în insolvenţă din cauza datoriilor imense, de circa 18 milioane de euro, de aceea valoarea totală a averii sale a scăzut de la aproape 13 milioane, în 2012. Dar, totuşi, Axinte rezistă!

Cristina Diculescu şi Corin Boian, cotaţi cu 5 milioane

Ultimii, dar nu cei din urmă dintre argeşeni, apare în Forbes cuplul Cristina Diculescu şi Corin Boian, ei fiind trecuţi, la fel ca şi în precedente ediţii, drept doamna şi domnul Boian – Diculescu. Potrivit realizatorilor topului, ei au împreună circa 5 milioane de euro, cu vreo 2 milioane mai puţin ca anul trecut. În principal, din firma „Vasicos”, manageriată de Cristina Diculescu, una dintre principalele firme producătoare şi exportatoare de cherestea din ţară.

Mircea Andrei şi Adrian Prodănel, out!

Faţă de precedente ediţii, când se situau pe locuri bunicele, 361, respectiv 308, fostul preşedinte al PDL Argeş, senatorul Mircea Andrei, şi afaceristul Adrian Prodănel nu mai apar în ediţia 2013 a Topului Forbes. Primul era creditat cu 10 -11 milioane, în timp ce Prodănel avea, se zicea, aproape 13! Ţinând cont că cifra minimă de anul acesta este de 5 milioane, se poate bănui că fiecare a suferit o cădere mai mult decât importantă.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI