Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, de la începutul anului şi până în luna august, inclusiv, numărul argeşenilor suferinzi de hipertensiune arterială a scăzut cu 16.933. Dacă în ianuarie, în evidenţa DSP Argeş se aflau 88.204 argeşeni cu hipertensiune arterială, în august numărul acestora a ajuns la 71.271. Creşteri semnificative au fost înregistrate în cazul pacienţilor cu cardiopatii ischemice, numărul acestora crescând la 35.077. Şi numărul pacienţilor cu boli celebro-vasculare a crescut, ajungând la 10.540 de cazuri, iar numărul celor diagnosticaţi cu boli pulmonare obstructivo-cronice a crescut cu 1.676, fiind înregistraţi 13.138 de bolnavi. Numărul argeşenilor care suferă de diabet zaharat a crescut şi el la 27.383 de persoane, iar numărul cazurilor de tulburări mintale a crescut cu 1.286, fiind înregistraţi 29.163 de argeşeni ce suferă de această afecţiune.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI