5000 de lei amendă şi confiscarea camionului, sancţiune pentru un transport ilegal de lemne la Hârtieşti

555 views

5000 de lei amendă şi confiscarea camionului, sancţiune pentru un trabsport ilegal de lemne la Hârtieşti. În ziua de 7 decembrie, poliţiştii din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice al Serviciului Ordine Publică au desfăşurat activităţi de combatere a sustragerii, transportului şi comercializării ilegale de material lemnos, ocazie cu care au depistat pe DN73D de pe raza comunei Hârtieşti, un autocamion cu remorcă ce transporta material lemnos.

În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că materialul lemnos transportat nu corespunde cu cel înscris în cele două avize de însoţire prezentate, fapt pentru care conducătorul mijlocului de transport a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010. Totodată, au fost aplicate măsurile complementare de confiscare a peste 22 m.c. material lemnos care a fost predat ocolului silvic competent, precum şi a autocamionului şi remorcii folosite la transportul acestuia.

Comments

comments