500 tone de deşeuri electrice şi electronice au fost colectate într-o singură lună. RoRec a oferit şi premii la tombolă. Cu ocazia Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice, în perioada 28 septembrie-26 octombrie 2020 a avut loc o campanie de informare și colectare a deșeurilor electrice și electronice în 32 de orase din România, organizată de Asociația Română pentru Reciclare – RoRec, în parteneriat cu autoritățile locale.

Aceasta este o inițiativă dezvoltată de WEEE Forum, asociația internațională a sistemelor de colectare a deșeurilor electrice, care a implicat peste 100 de organizații diferite din peste 60 de țări din întreaga lume. Scopul evenimentului a fost de a crește nivelul de conștientizare privind importanța colectării deșeurilor electrice și de a încuraja populația să facă acest gest responsabil.

În urma campaniei organizată în cele 26 de județe, aproximativ 500.000 de kilograme de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) au fost colectate selectiv și trimise la reciclare. Românii s-au debarasat corect de aparatele electrice fie ducându-le la punctele de colectare provizorii, fie apelând TelVerde 0800 444 800 – serviciul gratuit de preluare de la domiciliu, sediu de firmă sau instituție a deșeurilor electrice.

410 dintre participanții la nivel național au fost norocoșii câștigători ai premiilor puse în joc la tombolele locale. Lista câștigătorilor va fi publicată pe www.colecteaza.ro

În perioada evenimentului aproximativ 2.800 de cetățeni au apelat TelVerde 0800 444 800 în căutare de informații despre acțiunea de conștientizare și colectare a DEEE desfășurată cu ocazia Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice în cele 32 de orașe.

Cetățenii care nu au participat la această acțiune și vor să scape de deșeurile electrice din casă sau de la birou, pot suna gratuit la TelVerde 0800 444 800 – serviciul național de colectare gratuit de la domiciliu, sediu de firmă sau instituție. Acesta este un SERVICIU PERMANENT de care cetățenii din întreaga țară pot beneficia, printr-un simplu apel la TELVERDE 0800 444 800!

Conform procedurii de funcționare a serviciului, după ce ați făcut o comandă la TelVerde 0800 444 800, veți fi contactat de Serviciul Local de Colectare de pe raza județului dvs. Împreună veți stabili ziua şi intervalul orar în care va avea loc ridicarea deşeurilor electrice. Termenul pentru a primi telefon din partea echipei locale este de 3 zile lucrătoare, din ziua următoare înregistrării unei comenzi în call-center. Persoanelor juridice li se oferă documentele necesare de casare. TelVerde 0800 444 800 este un număr apelabil gratuit, din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă, disponibil de luni până vineri, între orele 9.00-17.00.

Legislația specifică și obligativitatea colectării selective a DEEE au ca motivații principale protecția mediului, a sănătății populației și a resurselor pământului de efectele negative, iremediabile, ale deșeurilor electrice. Acestea au în structura lor componente non-biodegradabile, ce conţin substanţe toxice. Ajunse la groapa de gunoi sau în natură, aceste substanţe poluează solul, aerul, apa și ne afectează tuturor sănătatea.

Alege să respecți nu doar legislația, ci întreaga comunitate din care faci parte și, mai ales, mediul înconjurător – colectează deșeurile electrice! Fii mereu informat – intră pe www.colecteaza.ro și pe facebook.com/asociatiarorec.ro.

Comments

comments