500 de milioane de euro, în proiecte care vizează combaterea sărăciei. Au accesat fonduri primăriile Piteşti, Câmpulung şi Schitu Goleşti

158 views

500 de milioane de euro, în proiecte care vizează combaterea sărăciei. Au accesat fonduri primăriile Piteşti, Câmpulung şi Schitu Goleşti. 500 milioane Euro. Atât însumează proiectele care vizeaza combaterea sărăciei derulate în peste 90 de comunităţi urbane sau rurale din întreaga ţară. Proiectele includ pachete de măsuri integrate (educaţie, ocupare, locuire, antreprenoriat etc.).

“Sunt proiecte incepute in 2017, 2018 şi sunt complexe! Întâlnirea de azi a avut menirea să identifice răspunsuri la blocaje în progresul activităţilor sau cheltuielilor din proiecte. Pentru o parte din soluţii mă implic personal, alături de colegii din Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman” a declarat Roxana Mânzatu, ministrul Fondurilor Europene, prezentă la întâlnirea de lucru cu beneficiarii proiectelor, derulată marţi, 16 iulie.

Printre cei care au accesat fonduri europene pentru astfel de proiecte se numără Municipiul Câmpulung, Municipiul Piteşti şi Primăria Comunei Schitu Goleşti.

Comments

comments