5.000 de lei pe lună pentru medicii veterinari. Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaților

442 views

5.000 de lei pe lună pentru medicii veterinari care au contract cu ANSVSA. Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, 5 iunie, propunerea legislativă pentru modificarea unui articol din Ordonanţa Guvernului 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, prin care se propune acordarea, din bugetul ANSVSA, a sumei lunare de 5.000 lei medicilor veterinari care deţin contract pentru efectuarea, în exploataţiile nonprofesionale, a unor activităţi în domeniu prevăzute în programe naţionale. Deputaţii au adoptat proiectul de lege cu 211 voturi “pentru”.

Actul normativ modifică şi completează articolul 15 din Ordonanţa Guvernului 42/2004, în sensul instituirii obligaţiei direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti de a încheia contracte de concesiune pe o durată de 5 ani cu medicii veterinari organizaţi în condiţiile legii.

De asemenea, se propune acordarea, din bugetul ANSVSA, a unei sume lunare de 5.000 lei, fiecărui medic veterinar cu drept de liberă practică, care deţine contract pentru efectuarea, în exploataţiile nonprofesionale, a unor activităţi sanitare veterinare cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a altor acţiuni prevăzute în alte programe naţionale, pe care ANSVSA trebuie să le pună în aplicare, pentru transportul probelor, ridicarea produselor şi tipizatelor necesare, pentru formarea profesională aferentă activităţilor contractate.

Camera Deputaţilor este for legislativ decizional pentru acest act normativ.

Comments

comments