4 elicoptere ucrainene vor ajunge în România pentru mentenanță

Referitor la cele patru elicoptere ucrainene, Ministerul Apărării Naționale face următoarele precizări.
„Autoritățile ucrainene au solicitat părții române aprobări diplomatice de survol cu destinația finală Ghimbav, jud. Brașov, pentru un număr de 4 elicoptere, în scopul efectuării operațiunilor de mentenanță la Airbus Helicopters România, potrivit contractelor în vigoare.
Aeronavele în discuție sunt configurate pentru executarea misiunilor civile, nefiind înarmate.
Pentru aceste elicoptere au fost depuse astăzi, 8 martie, planuri de zbor în sistemul de trafic aerian civil, aeronavele aterizâd deja pe aerodromul Iași, pentru escală tehnică, urmând să își continue deplasarea către destinația finală” au anunțat autoritățile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.