3,59% – rata şomajului în Argeș, în luna martie 2024

La sfârșitul lunii martie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 8.385 șomeri (din care 3.910 femei), rata șomajului fiind de 3,59%.

„Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,63%, în această lună acest indicator a înregistrat o ușoară scădere cu 0,04 p.p.” anunță instituția.

Din totalul de 8.385 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Argeș, 1.813 erau beneficiari de indemnizţie de şomaj, iar 6.572 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 7.243 șomeri provin din mediul rural și 1.142 sunt din mediul urban.

Grupa de vârstă Stoc la finele lunii
Total 8.385
< 25 ani 686
între 25-29 501
între 30-39 1.587
între 40-49 2.162
între 50-55 1.659
peste 55 ani 1.790

 

Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Argeș (34,58%), urmați de cei cu studii primare (27,49%) și de cei cu nivel de instruire profesional/arte și meserii (15,47%). Șomerii cu studii liceale și postliceale reprezintă 13,63% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare 3,59%. Șomerii fără studii reprezintă 5,24 % din totalul șomerilor înregistrați.

„Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.917 persoane foarte greu ocupabile, 3.087 greu ocupabile, 2.994 mediu ocupabile și 387 persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre” mai anunță conducerea Agenției Județeane pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.