300 de competitori la Piteşti Half Marathon. Printre ei s-au aflat primarul Piteştiului, deputatul Nicolae Georgescu şi viceprimarul Tofan

Aflată deja la a patra ediţie, competiţia Piteşti Half Marathon a devenit unul dintre cele mai importante evenimente sportive din regiune, aducând laolaltă atât pasionaţi ai alergării, cât şi sportivi profesionişti din întreaga ţară. Anul acesta, evenimentul a avut loc duminică, 7 mai 2023, cu startul în Piaţa Primăriei, şi va include trei probe: 5 km, 10 km şi 21 km.

Competiţia este organizată de Piteşti Triathlon Team cu sprijinul Primăriei Piteşti, care îşi arată astfel angajamentul faţă de promovarea unui stil de viaţă activ şi sănătos, şi al partenerilor, fără de care acest eveniment nu ar fi posibil. Printre aceştia se numără atât companii locale cât şi naţionale, care susţin evenimentul printr-o implicare activă.

Printre participanţii la starul competiţiei Piteşti Half Marathon s-au numărat şi primarul municipiului, Cristian Gentea, deputatul Nicolae Georgescu şi viceprimarul Gelu Tofan.

“Oricine participă este câștigător!

Ora 09:00 – am luat startul la Half Marathon, alături de 300 de competitori, mai tineri sau seniori, profesioniști sau începători, fiecare motivat de beneficiile mișcării în aer liber, sănătate, spirit comunitar!

Toți am trecut linia de sosire învingători, după 5, 10 sau 21 de km, în funcție de cursa pe care am ales-o! Felicitări participanților, 50% piteșteni, mulțumiri organizatorilor! Half Marathon V la Pitești este deja o certitudine!”a declarat primarul Cristian Gentea.

Deputat Nicolae Georgescu:Am luat startul astăzi în cadrul „Pitești Half Marathon”, eveniment ajuns la a IV-a ediție. Competiția „Pitești Half Marathon” reprezintă o oportunitate unică pentru alergătorii de toate nivelurile de a-și testa limitele și de a experimenta emoția și satisfacția de a ajunge la linia de sosire. Evenimentul aduce beneficii semnificative pentru comunitate, promovând un stil de viață activ și sănătos, susținând implicarea în sport.

Felicitări organizatorilor, dar și tuturor competitorilor!”.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.