3 veterani de război din Bogaţi, căpitani în retragere, au fost premiaţi de Armata Română

3 veterani de război din Bogaţi, căpitani în retragere, au fost premiaţi de Armata Română.  Veteranii de război, adevărați Eroi pe care ii vom respecta întotdeauna pentru faptele eroice săvârșite pe câmpurile de luptă!

Am întâlnit astăzi, în comuna Bogați din județul Argeș, trei dintre puținii soldați români rămași în viață, care au luptat pe câmpurile de luptă din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Căpitanii în retragere Gheorghe Bratu, Ion Zaharia și Gică Popescu ne-au primit cu foarte mare bucurie în suflete și ne-au povestit câte puțin din amintirile cu care au rămas după acele perioade crâncene.

Au luptat la Cotul Donului și Odessa și Cehoslovacia, au fost răniți și sau chiar tinuți prizonieri, însă toate aceste nu i-au învins și au avut puterea să se întoarcă acasă după terminarea Războiului. Povestesc cu lacrimi în ochi ceea ce au trăit acolo. Mărturisesc cu durere în suflete cum simțeau, la acele vremuri, că moartea era la orice pas, însă, în același timp spun că nu s-au gândit nicio secundă să renunțe sau să dea înapoi.

La această activitatate emoționantă a participat, din partea Statului Major al Apărării, șeful Direcției logistice, generalul Constantin Negrea, și membri ai Asociației Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi. De asemenea, evenimentul nu ar fi fost posibil fără sprijinul primarului comunei Bogați și al Prefectului Județului Argeș.

Mulțumim tuturor pentru implicare!

Sursa: Armata României

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.