3 aspecte pe care trebuie să le iei în considerare când îți cumperi un șemineu

402 views

Un șemineu este acel element care îți fură privirea de fiecare dată când îți iese în cale, fie că este vorba despre filmele de Crăciun, pozele postate în social media sau idei de decor pentru casă. Tocmai pentru că reprezintă un element atât de deosebit, ne dorim să îl avem și noi în living. Ceea ce ne-ar putea împiedica să achiziționăm unul ar fi lipsa de informații despre acest subiect.

Pentru aceasta, cei de la Alego.ro vin cu niște recomandări, și anume trei aspecte de luat în calcul atunci când vrei să cumperi un semineu:

1. Puterea focarului
Primul lucru pe care ar fi bine să îl iei în considerare este faptul că focarul trebuie ales în funcție de dimensiunea spațiului de încălzit. Dacă vrei să încălzești un spațiu de 80-100 mp, atunci un focar de 10 kW este chiar potrivit, dar dacă ai o sală mai mare de încălzit, atunci se face raportul dintre spațiu și puterea focarului. Cel mai bine este să întrebi un specialist despre puterea pe care trebuie să o aibă un focar care să încălzească o cameră sau mai multe din casa ta.

2. Calitatea focarului
Ce determină calitatea focarului? Acest aspect este condiționat, în primul rând, de grosimea fontei sau a oțelului din care este produs (pentru asta este necesar să cunoști care este greutatea totală a focarului), raportată la dimensiunea focarului (deschiderea lui). De obicei, focarele mai ieftine au stratul de fontă foarte subțire, de aceea pot apărea tot felul de probleme. Dacă în momentul când alegem un focar semineu se face rabat la calitate, trebuie să ne așteptăm ca acesta să încălzească mai puțin decât un focar calitativ. Iar unul calitativ este prelucrat cu vopsea ecologică, termorezistentă până la 600º C, este fabricat din oțel curat sau oțel și fontă, de o grosime de peste 8 mm. De asemenea, accesoriile focarului, cum ar fi: mânerul detașabil, suportul de susținere a ramei, design-ul ușii, definesc înalta calitate.

3. Design-ul focarului
În funcție de locul în care amplasezi șemineul, de dimensiunea acelui spațiu, de suma pe care vrei s-o investești într-un focar, poți alege și design-ul acestuia. Cei de la Alego.ro îți recomandă un focar simplu, cu sticlă dreaptă, dacă aloci un buget redus, sau un focar mai performant, atipic, pentru un buget mai mare. În acest sens, poți alege un focar cu sticlă pe dreapta sau pe stânga, cu sticlă pe colț, unul de tip tunel sau cu deschidere verticală.
Aceste trei aspecte sunt esențiale în alegerea șemineului potrivit, dar mai există, desigur, și alte detalii ce trebuie discutate cu un specialist, iar cei de la Alego.ro sunt mereu gata să îți răspundă la orice curiozitate. Tot ei îți pot recomanda modelul care să se integreze perfect în living, fie că este vorba de un termoșemineu, un semineu pe gaz sau unul decorativ.

Comments

comments