Verificările în mijloacele de transport în comun, în complexele comerciale și în zonele aglomerate continuă în Argeș. Polițiștii, jandarmii, polițiștii locali și pompierii argeșeni au verificat respectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au verificat 504 de persoane și 21 societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, au legitimat 285 de persoane și au verificat 188 de autoturisme, în cadrul acțiunilor punctuale. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2 500 de lei.

În urma acțiunilor de control efectuate de jandarmi, nu au fost aplicat sancțiuni. De asemenea, pompierii argeșeni au verificat 7 societăți comerciale și 151 de persoane fizice. Dintre acestea din urmă, 7 au fost surprinse nerespectând masurile de protecție individuală în spații închise, acestea fiind sancționate cu avertisment.

Comments

comments