Elisabeta Rizea reprezintă simbolul curajului şi jertfei în rezistenţa anticomunistă. A fost închisă de comunişti 13 ani pentru faptul că a ajutat şi eroii rezistenţei anticomuniste din Munţii Făgăraşului.
Elisabeta Rizea – pe numele la naştere Şuţa – s-a născut la 28 iunie 1912, în comuna Domnești, județul Argeș, fiind fiica unor ţărani simpli, Maria şi Ion Șuța. În familia a cărei avere era o casă modestă din lemn, acoperită cu șindrilă, cele câteva animale din gospodărie şi 6 hectare de pământ, au fost nu mai puţin de 13 copii, din care au trăit doar opt.
Elisabeta, care era alintată „Tuţa”, a urmat 7 clase primare la școala din satul natal, însă din cauza lipsurilor materiale ale familiei, a renunţat la carte pentru a munci pământul.
În anul 1931, la doar 19 ani, ea se stabileşte în satul argeşean Nucșoara, unde se căsătoreşte cu Gheorghe Rizea, unul dintre angajații unchiului său, Gheorghe Șuța.
În anul 1945, la 6 martie, puterea din România este preluată de comunişti, un regim politic pe care Elisabeta l-a detestat încă de la început.
La finalul anului 1947, colonelul Gheorghe Arsenescu, ofiţer de carieră, şef de Stat Major al unei mari unităţi în războiul antisovietic, după ce înţelege că regimul totalitar sprijinit de tancurile şi avioanele Armatei Roşii nu va accepta niciun fel de opoziţie, se retrage în zona Muscelului – judeţ pe vremea aceea – înfiinţând „Haiducii Muscelului”, o grupare din care făceau parte foşti deputaţi, avocaţi, mari industriaşi şi proprietari de fabrici, mori şi tăbăcării, mici întreprinzători, ofiţeri activi şi deblocaţi, monahi şi preoţi de mir, învăţători şi profesori, studenţi, muncitori şi ţărani, afiliaţi sau neafiliaţi politic.
„Haiducilor” li s-a alăturat şi soţul Elisabetei, Gheorghe Rizea, iar mai apoi şi locotenentul de cavalerie Toma Arnăuţoiu, pentru ca la scurtă vreme securitatea comunistă să le ia urma.
Elisabeta nu a ezitat în a sprijini grupul de rezistență anticomunistă, cu alimente, haine, bani și informații, ajungând, la rândul ei, în vizorul securităţii, alături de cele două fete ale sale.
A fost numită „dușman al poporului”, iar gospodăria ei din Nucşoara a fost botezată de comunişti „casă de bandiţi”. Elisabeta Rizea le-a adus acestora vreme de patru ani pe ascuns şi în condiţii grele, bani şi mâncare pentru a rezista în sălbăticie şi pentru a nu fi prinşi de comunişti.
Pe 18 iunie 1949, Elisabeta Rizea a fost prinsă, dusă la primăria din localitate și bătută de securiști. A stat nemâncată în subsolul unei case timp de patru zile. Gheorghe Rizea a reuşit să se ascundă câteva luni de zile înainte de a fi arestat, anchetat şi condamnat la 15 ani de muncă silnică.
Elisabeta Rizea a fost arestată prima dată pe 20 noiembrie 1950, anchetată şi condamnată în 1951 de Tribunalul Militar Bucureşti la 6 ani de detenţie. La eliberarea din închisoare, la 6 iunie 1956, deşi era urmărită de Securitate, Elisabeta Rizea a început din nou să îi ajute pe cei din grupul de rezistenţă transmiţând mesaje, ducând-le alimente şi îmbrăcăminte.
A fost arestată pentru a doua oară în 1958, după prinderea fraţilor Arnăuţoiu, anchetată de Securitate şi condamnată de Tribunalul Militar la 25 de ani de muncă silnică, 10 ani de degradare civică şi confiscarea averii.
În anul 1964, la 29 iulie, în urma decretului de amnistiere generală a deținuților politici, Elisabeta Rizea a fost eliberată din închisoare, revenind la Nucșoara, unde şi-a regăsit soţul şi pe cele două fiice – una naturală, cealaltă a soţului din prima căsătorie. Însă în gospodăria ei din Nucşoara nu a mai găsit absolut nimic, comuniştii confiscându-i absolut toate lucrurile. Despre acest moment, Elisabeta avea să declare: „Sunt ca o mască acum, doamnă, de chinurile care au fost pe mine şi de inima rea pe care am avut-o. Aşa. Şi să viu acasă să nu mai găsesc nimic!! Nimic n-am găsit. Dacă mă tăiam la un deget, eu n-aveam cu ce mă lega. Tot ce-am lăsat în casă şi în magazia mea şi în curtea mea – n-am mai găsit nimic. Nu mai pot să-mi spun tot amaru’ care a fost în mine şi tot chinu’ cu care m-a chinuit hoţii ăştia”.
A rămas cu eticheta de „duşman al poporului”, iar ca urmare, a fost pentru următorii 26 de ani ţinută sub stricta supraveghere a organelor de anchetă, fiind chemată, împreună cu soţul ei, la interogatorii.
Abia după Revoluţie, povestea eroinei Elisabeta Rizea a început să fie cunoscută, ea fiind vizitată atât de fostul preşedinte Emil Constantinescu cât şi de Regele Mihai şi Regina Ana.
A trecut la cele veşnice la vârsta de 91 de ani, la 6 octombrie 2003.
