25 octombrie, ziua Armatei Române. La mulți ani!

0
56

25 octombrie, ziua Armatei Române. La mulți ani! Ziua Armatei României este sărbătorită, luni, printr-o serie de manifestări organizate în format restrâns, cu respectarea măsurilor de prevenire a transmiterii virusului SARS-CoV-2.

Manifestările au loc în principalele garnizoane din ţară şi în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români, informează MApN.

Toate ceremoniile sunt adaptate regulilor privind prevenirea şi combaterea pandemiei COVID-19 stabilite la nivel central şi local. Având în vedere contextul epidemiologic, asistenţa este limitată cât mai mult posibil, iar ceremoniile militare au loc în prezenţa unui medic epidemiolog.

În statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai Apărării sunt programate activităţi specifice dedicate acestui eveniment.

Luni, la ora 9,00, la Monumentul Eroilor Patriei din cel de-al Doilea Război Mondial din Bucureşti este organizată o ceremonie militară şi religioasă cu depunere de coroane şi jerbe de flori.

La ora 10,00, la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I vor avea loc o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori şi o ceremonie de schimbare a gărzii, iar aeronave ale Forţelor Aeriene Române vor survola zona. La eveniment participă preşedintele Klaus Iohannis şi prim-ministrul Florin Cîţu.

La ora 11,00, la Sinaia, personal al MApN va participa la ceremonia de dezvelire a “Statuii Regelui Mihai I”, amplasată în apropierea primăriei. Vor fi prezenţi Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei, alături de membri ai Familiei Regale. Manifestarea este organizată de Asociaţia pentru Patrimoniul Regal Peleş, împreună cu Ministerul Culturii şi Primăria Sinaia.

La ora 15,00, la Carei, la Ansamblul Monumental “Glorie Ostaşului Român” va avea loc o ceremonie de depuneri de coroane şi jerbe de flori. Voluntarii Invictus, alergători şi ciclişti, militari şi civili, care au parcurs aproximativ 3.800 de kilometri în cadrul Ştafetei Veteranilor, vor prezenta onorul în mod simbolic, tuturor celor care s-au jertfit pentru România.

Ceremonii similare vor avea loc în cimitire şi la monumente ale ostaşilor români din Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Federaţia Rusă, Polonia, Republica Moldova şi Ungaria.

În campaniile celui de-al Doilea Război Mondial, efortul de război a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 şi-au pierdut viaţa, aproape 60.000 au fost daţi dispăruţi, iar peste 330.000 au fost răniţi în luptă. După eliberarea teritoriului naţional, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la marea victorie obţinută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here