Sf. Mare Mc. Ecaterina. Pe vremea păgânului împărat Maximian se afla în cetatea Alexandriei o fecioară cu numele Ecaterina. Ea fiind de optsprezece ani, era foarte frumoasă, de statură înaltă și foarte înțeleaptă. Iar fecioara Ecaterina, ca o înțeleaptă ce era, foarte mult iubea fecioria și nicidecum nu voia să se mărite; a zis către dânșii:
„De voiți ca să mă mărit, apoi aflați-mi un tânăr care să fie asemeni mie, cu patru daruri, cum sunt eu, și atunci îl voi lua de bărbat, pentru că mai nevrednic și mai prost decât mine nu voiesc a lua“.
Atunci un preot creștin i-a spus: „Eu știu un tânăr minunat, care fără asemănare te întrece pre tine în toate darurile care ai zis că ai; pentru că frumusețea lui întrece strălucirea soarelui, iar înțelepciunea lui îndreptează toate făpturile, și pre cele simțite, și pre cele gândite.
Apoi visteria bogăției lui se împarte în toată lumea și niciodată nu se împuținează, ci cu cât ea este împărțită, tot mai mult se înmulțește; iar neamul lui cel bun este negrăit, neajuns și neștiut…Acest tânăr nu are tată pre pământ, ci s-a născut negrăit mai presus de fire, dintr-o fecioară de bun neam, prea curată și prea sfântă“… (Viețile sfinților, III, pp. 1129, 1130-1131, 1133, 1134).
Tradiții: Sf. Ecaterina e sora sfântului Nicolae (Speranția, V, f. 348 v). Se crede că această sfântă a fost nebună; de aceea se postește, ca să-i apere pe cei ai gospodăriei de boli și de nebuneală (Pamfile, 1997, p. 217).
