21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului! În ce țară e politicos să scoți limba când întâlnești pe cineva prima dată

Salutul este un semn al civilitaţiei, un gest sau o formă uzuală de politeţe la întâlnirea sau despărţirea de cineva.

Ziua mondială a salutului este un îndemn la comunicare. Această zi a fost iniţiată în 1973 de fraţii Brian şi Michael McCormack din Omaha, statul Nebraska, SUA.
A fost sărbătorită pentru prima dată în contextul conflictului, din octombrie 1973, dintre Egipt şi Israel, ca o formă de protest nonviolent la adresa războiului.
Dacă pe vremuri, cavalerii salutau domniţele cu reverenţe şi sărutul mâinii, astăzi, strânsul mâinii este obiceiul practicat cel mai des când doi oameni se întâlnesc, chiar şi între femei.
Codul bunelor maniere ne spune că atunci când intrăm într-o încăpere salutăm primii, iar ceilalţi trebuie să ne răspundă. Atunci când cineva cunoscut se află într-un grup, îi vom saluta pe toţi, iar aceştia trebuie să salute la rândul lor. Întotdeauna bărbatul va fi cel care va saluta primul o femeie, iar o femeie mai tânără salută întotdeauna prima o femeie mai în vârstă.
În România, forma de salut este diferită în funcţie de zona geografică. În Bucureşti, oamenii se salută cu „Buna!”, ardelenii îşi spun „Servus!”, iar în Cluj, Sibiu, Banat, se foloseşte „Ciau!” sau „Ceau!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.