21 august – Ziua Medicinei Militare! La mulți ani celor care îşi dedică activitatea pentru a trata şi salva vieţi!

    Ziua medicinei militare se sărbătorește în fiecare an la 21 august, dată la care, în anul 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat actul de înființare a corpului de ofițeri sanitari.

    Astfel, prin Înaltul Decret Domnesc nr. 4629, a luat ființă Corpul Ofițerilor Sanitari din Armată, atestându-se medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătății efectivelor militare, potrivit volumului ”Calendarul Tradițiilor Militare” (2010). Încă din anul 1830, atât activitatea Serviciului Sanitar Militar cât și cea a Serviciului Sanitar Civil erau coordonate de Comitetul Doftoricesc.

    Istoria medicinei militare se suprapune cu istoria militară a poporului român, personalul sanitar al Armatei Române implicându-se în momentele cruciale ale istoriei: Războiul de Independență (1877-1918), Războiul de reîntregire națională (1916-1918), cel de-al Doilea Război Mondial, dar și în zilele noastre, prin participarea cu spitale militare de campanie în cadrul forțelor de menținere a păcii din diferite teatre de operațiuni din lume, alături de ceilalți reprezentanți ai Armatei României.

    Medicina militară înseamnă atât știința și arta de a îngriji cu o înaltă conduită morală, deontologică și profesională, cât și un legământ sacru de apărare a țării și a poporului, chiar și cu prețul vieții, afirmă comandantul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, dr. Florentina Ioniță-Radu, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Medicinei Militare – 21 august.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.