Ziua de 20 decembrie este cunoscută sub numele de „Ignatul porcilor”. Atunci, mulți români, mai ales cei din mediul rural, respectă o tradiție veche și sacrifică porcul pentru masa de Crăciun.
Tradiții și superstiții de Ignat
În unele zone, copiii care participă la ritual sunt urcaţi pe pântecul porcului și li se face semnul crucii pe frunte cu sângele animalului sacrificat. Obiceiul este respectat mai ales în mediul rural și se crede că acei copii vor fi ocoliți de efectele deochiului pe parcursul noului an.
Bărbaţii sunt cei care se ocupă de sacrificarea animalului, iar tradiţia cere ca acela care taie porcul să fie un om curat, care înainte de sacrificiu trebuie să meargă la Biserică, să se spovedească, părintele iertându-i şi păcatul uciderii porcului. În unele regiuni chiar şi gospodăria este sfinţită înainte de sacrificare.
Tradiţia spune că în ziua de Ignat nu este permisă nicio altă activitate. Se credea că prestarea oricărei alte munci – spălatul rufelor, cusutul, măturatul casei – atrăgea după sine pedepsirea celor care încălcau normele sărbătoririi.
În anumite zone le ţării este obiceiul ca stăpânul casei să ia din sângele scurs din porc şi să deseneze o cruce pe fruntea copiilor, pentru ca aceştia să crească sănătoşi. De asemenea, se spune că în ziua de ignat este bine să vezi sânge, ca să fii ferit de boli. Cine nu are porc, trebuie să taie măcar o găină.