Ziua Internațională a Familiei este sărbătorită, anual, pe 15 mai. Ziua Internațională a Familiei este un moment prin care, la nivel internațional, atenția este îndreptată către noțiunea de familie, dar și către problemele care pot să apară în interiorul acesteia.
Obiectivul principal al acestei sărbători este acela de a sublinia importanţa familiilor, fără discriminare, în societate. Sunt promovate valori precum toleranţa, respectul, împărţirea sarcinilor casnice şi combaterea tuturor formelor de violenţă în familie.
După ce prin prin Rezoluția 44/82 din 9 decembrie 1989, ONU a proclamat 1989 drept Anul internațional al familiilor, prin Rezoluția 47/237, la 20 septembrie 1993, a fost instituită și Ziua internațională a familiilor, fiind considerată o oportunitate pentru a crește gradul de conștientizare a problemelor de familie și a proceselor sociale, economice și demografice care afectează familiile, scrie site-ul www.un.org. Anul 1994 a fost declarat An Internațional al Familiilor, iar din 1995 această zi este sărbătorită în mai multe țări de pe glob. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, propunere susținută și de Patriarhia Română, ziua de 15 mai a devenit oficial Ziua familiei române.