15 august – Sfânta Maria Mare! Fetele care îşi pun busuioc sub pernă îşi vor visa ursitul

2,961 views

Biserica Ortodoxa prăznuieşte în fiecare an, la 15 august, Adormirea Maicii Domnului, cea mai de seamă dintre sărbătorile Sfintei Fecioare. Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sarbatoare închinată Sfintei Fecioare Marie, iar în calendarul popular, de Sânta Maria Mare se marchează trecerea de la vară la toamnă, iar marinarii sărbătoresc de ziua ocrotitoarei lor, Ziua Marinei.

Peste 2,2 milioane de români îşi serbează astăzi onomastica. Cele mai multe sunt femeile, adică peste 1,8 milioane. În rândul lor, cele mai frecvente nume sunt Maria, Mariana, Marinela şi Mioara. Din anul 2009, ziua de 15 august a devenit sărbătoare legală şi zi nelucrătoare la noi, la fel ca şi în alte zece ţări europene – Franţa, Belgia, Spania, Italia, Grecia, Luxemburg, Austria, Polonia, Portugalia sau în unele landuri din Germania. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului se bucură de o mare cinstire în rândul credincioşilor ortodocsi, având randuită o perioadă de două săptămâni de postire, înaintea sărbătorii, ca perioadă de pregătire duhovnicească. În seara dinaintea sărbătorii se săvârşesc în toate bisericile Vecernia cu Litie şi chiar Privegherea întreagă, adică şi slujba Utreniei, urmată de cântarea Pohodul Maicii Domnului.

În casele care au fete de măritat, icoana Fecioarei se spală cu flori de busuioc pentru ca fetele să aibă noroc

Sărbătoarea încheie un ciclu, care se redeschide în 8 septembrie, odată cu sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, şi semnifică cum dintr-o sămânţă, aparent fără viaţă, se va naşte un nou spic de grâu plin cu boabe, pentru a adeveri că din moarte va fi înviere. Astfel, în calendarul lucrărilor agricole, între cele două sărbători ale Fecioarei Maria, 15 august şi 8 septembrie, este timpul prielnic semănării grâului.
15 august este “hotarul” care desparte lunile călduroase de cele friguroase şi marchează trecerea de la vară la toamnă. Din această zi ciobanii coboară oile de la munte, iar bărbaţii schimba pălăria cu căciula pe care o vor purta până în 23 aprilie, la sărbătoarea Sfântului Gheorghe.

În tradiţia populară se spune că dacă de Sfânta Marie Mare înfloresc trandafirii, atunci toamna va fi lunga.

În aceasta zi se culeg flori care se pun la icoana Fecioarei Maria, pentru că apoi vor fi bune de leac.
În mediul rural se obişnuieşte ca în această zi să fie angajaţi pândarii în vii şi se spune că se “leagă” ciocul păsărilor pentru a nu mai putea strica boabele de struguri. De asemenea, se oferă ofrandă din noua poamă.

În casele care au fete de măritat, icoana Fecioarei se spală cu flori de busuioc pentru ca fetele să aibă noroc cu un flăcau cumsecade, harnic şi drăgăstos, sau, se culege năvalnicul – o plantă care creşte în paduri, şi se dăruieşte fetelor tinere ca să aibă parte de cât mai mulţi peţitori.

În alte zone, fetele care doresc să se mărite repede îşi pun busuioc proaspăt sub pernă, pentru a-şi visa jumătatea. Despre această zi se consideră că are o putere magică foarte mare, fapt pentru care, plantele de leac, culese de către tinerele necăsătorite, au forţa de a vindeca diferite boli.

După Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului se deschide sezonul de nunţi, care durează din 16 august şi până în 14 noiembrie, încep şi târgurile şi iarmaroacele de toamnă, dar şi praznicele de pomenire a morţilor.

În credinţa populară, Maica Domnului este protectoarea familiei, a fertilităţii şi a naşterii

Potrivit tradiţiei, Dumnezeu a înştiinţat-o pe Maica Mântuitorului nostru Iisus Hristos, mai înainte cu trei zile, despre mutarea ei de pe pământ la Cer. Totul s-a întâmplat în valea lui Iosaphat, situată în satul Ghetsimani. Arhanghelul Gavriil a vestit-o, pe când se ruga în Muntele Măslinilor, că va muri într-o zi de vineri ca, peste trei zile, duminica, să poată pleca la Hristos. Bucuroasă, Fecioara a anunţat pe Maria Magdalena, precum şi pe Sfântul Ioan, arătându-le o ramură de palmier din paradis. Sfântul Ioan a trimis vorbă tuturor apostolilor, ucenicilor, rudelor şi prietenilor. Născătoarea de Dumnezeu s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor, ca să se roage. Şi-a împărţit văduvelor sărace veşmintele. Apoi şi-a luat iertăciune de la toţi şi, culcându-se pe pat, a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi pentru vieţuirea în pace. După ce a terminat pregătirile pentru înmormântare, Fecioara Maria şi-a încredinţat sufletul în mainile Fiului Său, spunând: “Fiule, în mâinile Tale îmi dau duhul meu”.

Apoi şi-a dat duhul, ca şi când ar fi căzut în somn. Faţa ei lucea ca soarele şi o dulce mireasmă se răspândea din trupul ei sfânt. Era o adormire, nu o moarte – de unde şi denumirea sărbătorii. Apostolii, înconjuraţi de o mulţime de oameni, au purtat patul mortuar cu trupul Fecioarei Maria spre locul rânduit pentru înmormântare. Apostolii au zăbovit acolo încă trei zile, aşteptându-l pe Apostolul Toma, care nu ajunsese la timp. Sosind şi Toma, acesta i-a rugat pe Apostoli să deschidă mormântul, moment în care s-a putut constata că trupul ei nu se mai află în mormânt, ci se înălţase la Fiul Său. Sfânta Maria a dispărut din mormânt înainte ca acesta să fi fost pecetluit, ca să nu dea necredincioşilor prilejul de a spune, ca în cazul lui Hristos, că trupul i-ar fi fost furat.

Fecioara Maria – cea mai îndrăgită divinitate feminina a calendarului creştin ortodox, este invocată de fete, pentru grăbirea căsătoriei, de femei pentru uşurarea nasterii, de păgubiţi pentru prinderea hoţilor, în general de toţi cei aflaţi în grea cumpană.

Mormântul Sfintei Fecioare se află în Grădina Ghetsimani din Ierusalim şi este vizitat zilnic de mii de credincioşi din toată lumea. Hramul Adormirea Maicii Domnului este cel mai răspândit din Patriarhia Română şi în fiecare oraş există cel puţin o biserică, iar în fiecare Episcopie cel puţin o mânăstire, ocrotite de Maica Domnului.

 

Comments

comments