14 poliţişti au jurat credinţă în cadrul festivității care s-a desfășurat luni, 11 iulie, în sala de ședințe a Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

În prezenţa subprefectului județului Argeș, a şefilor de structuri din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a șefilor de subunității și a reprezentanților organizațiilor sindicale aceștia au depus jurământul de credință față de patrie.

Festivitatea a fost deschisă de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, dl. chestor de poliție Ionel Ispir. De asemenea subprefectul județului Argeș, șefii de structuri din cadrul Ministerului Administrației și Internelor și reprezentanții organizațiilor sindicale li s-au adresat polițiștilor cu emoţionante mesaje de încredere.

Ceremonialul s-a încheiat cu felicitarea noilor polițiști de către șeful inspectoratului.

În județul Argeș, 8 poliţiste şi 6 poliţişti, care au promovat concursul pentru ocuparea unor posturi de agenți prin încadrare din sursă externă, organizat de Inspectoratul General al Poliției Române la data de 14 mai a.c.

Începând din 25 iulie, timp de trei luni de zile, noii poliţişti vor participa la cursul de iniţiere în carieră, un curs de pregătire intensivă. În acest timp vor fi instruiţi de profesori şi poliţişti specializaţi din cadrul Centrului de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor „Nicolae Golescu” Slatina.

După finalizarea cursului de iniţiere în cariera de poliţist, pentru 3 luni se vor afla în responsabilitatea unui coleg cu experienţă, care le va arăta ce presupune munca de poliţie, iar din acel moment vor avea şi dreptul folosirii armamentului din dotare. 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI