13 președinți și premieri şi reprezentanţi din 44 de ţări vor fi prezenţi la Congresul PPE de la Bucureşti

Liderii celei mai mari familii politice europene, Partidul Popular European, se vor afla timp de două zile la Bucureşti.

13 şefi de stat şi de guvern şi reprezentanţi din 44 de ţări vor fi prezenţi la congresul PPE care începe astăzi.

Popularii europeni vor adopta strategia pentru alegerile europarlamentare din luna iunie şi vor desemna oficial candidatul la şefia Comisiei Europene.

Actuala preşedinte, Ursula von der Leyen, a fost singura înscrisă oficial în această competiţie, iar candidatura acesteia a fost validată aseară de adunarea politică a partidului, urmând ca votul în congres să se dea mâine.

La reuniunea de la Bucureşti va fi prezent şi cancelarul Austriei, Karl Nehammer, care s-a opus aderării României la spaţiul Schengen.

Organizarea Congresului Partidului Popular European la Bucureşti este un semn de recunoaştere a importanţei pe care o are PNL în interiorul acestei familii politice şi a relevanţei pe care o are România, spunea liderul PNL, Nicolae Ciucă. Acesta adăuga că documentul final al congresului PPE va conţine un paragraf prin care se solicită admiterea deplină la spaţiul Schengen pentru România şi Bulgaria cât mai curând posibil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.